Sari direct la conținut

600 de jandarmi asigura securitatea pe stadionul „Vasil Levski”

HotNews.ro

Politia bulgara anunta un dispozitiv special (600 de oameni) pentru a asigura securitatea in jurul arenei „Vasil Levski” din Sofia, cu ocazia meciului Bulgaria-Romania, din preliminariile EURO 2008.

Meciul nu mai are nicio importanta din punctul de vedere al calificarii (Romania a obtinut deja biletele pentru turneul final), insa politia locala incearca sa preintimpine orice posibil conflict intre suporterii celor doua echipe.

De peste un an de zile, de la primul meci din preliminarii, 2-2 la Constanta, cind tehnicianul bulgar Hristo Stoicikov a tulburat atmosfera cu declaratii jignitoare la adresa romanilor, relatiile dintre fanii celor doua echipe au tins cote alarmante.

Conform unor jurnale din Sofia, grupari de „hooligans” din capitala bulgara pregatesc ambuscade in care sa atace suporteri romani. Firme de transport din Romania au refuzat sa organizeze excursii la Sofia, de frica unor posibile incidente.

Conform unor informatii din preajma organizatorilor, pe stadionul Vasil Levski vor fi prezenti aproximativ 15.000 de spectatori (din 40.000 de locuri), interesul gazdelor pentru intilnire fiind unul redus.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro