70 va fi noul 50? De la ce vârstă vei putea fi considerat ”senior” / Vârsta cronologică și cea prospectivă

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, potrivit celor mai recente date ale INS, România având circa 127 de seniori la 100 de tineri sub 15 ani, diferența dintre populaţia vârstnică de 65 ani (şi peste) şi populaţia tânără de 0-14 ani crescând cu 100.000 de persoane. Toate aceste tendințe demografice ar putea duce la o re-calculare a unor indicatori, vorbindu-se tot mai des despre vârsta cronologică și cea ”prospectivă”.

Ce este vârsta prospectivă și cum a apărut conceptul

În economie, măsurătorile țin cont de distincția între valorile nominale și reale. De exemplu, înainte de pandemie, prețul unei franzele era de 0,9 lei. Acum este de 1,3 lei. Ca să vedem dacă s-a scumpit cu adevărat, prețul de azi ar trebui ajustat cu inflația.

Vârsta, la fel ca altă variabilă, este și ea doar un număr. Progresele în domeniul sănătății și creșterea speranței de viață au pus problema re-discutării fenomenului îmbătrânirii populației. Încă la mijlocul anilor 1970 a fost propus ca pragul bătrâneții să nu fie o vârstă fixă, ci vârsta la care o persoană va trăi încă 10 ani, scrie un cercetător din Republica Moldova, Olga Găgăuz, într-o lucrare de cercetare.

Camera Lorzilor din Regatul Unit a publicat un document care arată că „sănătatea unui pakistanez sau bangladesh de 40 de ani [care locuiește în Regatul Unit] este echivalentă cu cea a unei persoane britanice de 70 sau 80 de ani.”

Așa s-a sugerat ideea existenței a două vârste diferite – cea reală (cronologică) și cea nominală. Pentru stabilirea pragului de bătrânețe este important să avem informații nu doar despre numărul de ani trăiți de o persoană, dar și câți ani este de așteptat ca ea să mai trăiască. Doi cercetători, Sanderson W. și S. Scherbov au dezvoltat conceptul de ”vârstă prospectivă”, care ajustează vârsta cronologică tradițională cu numărul de ani rămași să trăiască.

Conceptul se explică prin faptul că fiecare generație se caracterizează printr-o anumită vârstă cronologică (numărul de ani trăiți) și vârstă prospectivă (numărul de ani care urmează să-i trăiască conform tabelelor de mortalitate pentru anul calendaristic respectiv).

De pildă, în Cehia, femeile care s-au născut în anul 1890 și care au supraviețuit până la vârsta de 60 de ani (în anul 1950) aveau speranța de viață rămasă (SVR) 16,8 ani, pe când femeile născute în anul 1954 și care au supraviețuit până la vârsta de 60 de ani în anul 2014 au speranța de viață rămasă 23,8 ani. Ambele generații au trăit câte 60 de ani, însă speranța de viață rămasă pentru generația femeilor născute în anul 1954 este cu 7 ani mai mare decât a celor născute în anul 1890.

Utilizând anul 1950 ca standard, aflăm că femeile cehe care în anul 2014 aveau vârsta de 68.4 ani aveau vârsta prospectivă de 60 de ani, dat fiind faptul că aveau aceeași speranță de viață rămasă ca și femeile în vârstă de 60 de ani în anul 1950.

Conform noilor cercetări, se consideră că oamenii sunt bătrâni atunci când media speranței de viață rămasă în grupa lor de vârstă este mai mică de 15 ani. Reieșind din aceasta, se propune ca pragul de bătrânețe să nu mai fie fixat ca vârstă cronologică concretă și să se schimbe odată cu creșterea speranței de viață, bazându-se pe durata speranței de viață rămase (Remaining Life Expectancy)

Îmbătrânirea populației merge mână în mână cu creșterea longevității

Această combinație dintre îmbătrânire și longevitate scoate la iveală un amestec complex de probleme – unele pozitive, altele negative și multe pur și simplu neclare, scrie revista The Lancet.

Pe partea pozitivă, faptul că mai mulți oameni supraviețuiesc până la o vârstă mai înaintată este cu siguranță una dintre cele mai mari realizări ale secolului al XX-lea. Bunicii se vor putea bucura mai mult de nepoți (și reciproc), sărbătorile petrecute alături de familia reunită vor fi mai multe, ori asta nu poate fi decât un lucru bun.

Pe partea negativă, o societate îmbătrânită înseamnă mai puțini oameni de vârstă activă, un PIB mai mic și cheltuieli mai mari pentru sănătate și pensii. În unele țări s-a prelungit pragul vârstei de pensionare, pentru a se asigura bani pentru fondul public de pensii (chiar și la noi au existat asemenea discuții recent), dar astfel de initiative sunt nepopulare din punct de vedere politic și niciun partid nu vrea să deconteze electoral astfel de măsuri.

În plus, având în vedere starea sănătății românilor, creșterea longevității ar putea însemna și o perioadă mai lungă de conviețuit cu unele boli sau limitatarea mobilității.

Tot ca veste proastă este și faptul că o pondere crescută de seniori în societate poate duce la tensiuni intergeneraționale. Menționăm în treacăt că în Japonia a apărut neologismul ”rougai” care exprimă ”răul adus Japoniei de către bătrânii ei”.

Provocările pe care longevitatea și o societate îmbătrânită le aduc tinerilor sunt substanțiale. Într-o societate care îmbătrânește, cei de vârstă activă trebuie să ofere resursele (inclusiv financiare, prin taxe) și grija pentru a susține o mare generație mai în vârstă. În plus, tinerii sunt cei mai afectați de creșterea longevității, acest lucru ducând la schimbări în ceea ce privește educația, cariera și pensiile viitoare.

Normele sociale existente vor fi contestate

Experiențele țărilor legate de îmbătrânire și longevitate vor diferi considerabil, mai scrie The Lancet. Statele care au înregistrat scăderi foarte rapide ale ratelor de fertilitate, vor avea de făcut față unor provocări mai mari decât cele cu rate de fertilitate constante sau în creștere.

Viața profesională mai îndelungată va necesita schimbări substanțiale. În primul rând, normele sociale existente vor fi contestate pe măsură ce vor avea loc experimentele sociale pentru a afla cum să se adapteze cel mai bine la o viață mai lungă. Această absență a normelor sociale existente va pune accent pe individ făcându-l să experimenteze și să descopere noi moduri de a se comporta la vârste diferite.

O mare parte din atitudinea noastră contemporană față de vârstă se bazează pe măsuri cronologice. Începând din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, s-a conturat definiția bătrâneții ca fiind de la 65 de ani în sus. Doar că în prezent, această definiție este ușor depășită.