9 milioane euro bani europeni pentru verificarea veridicității informațiilor și cercetătorilor
Comisia a lansat marți o cerere de propuneri în valoare de 9 milioane EUR pentru a-și consolida sprijinul acordat verificatorilor veridicității informațiilor și cercetătorilor, așa cum este prevăzut în recenta Comunicare comună.
Aceasta va extinde sfera de acțiune a Observatorului european al mass-mediei digitale prin instituirea unor centre naționale de verificare a informațiilor. Aceste platforme vor analiza campaniile de dezinformare și impactul acestora asupra societății, vor promova educația în domeniul mass-mediei și vor monitoriza politicile platformelor online.
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Avem nevoie de o societate rezilientă și critică pentru a lupta împotriva dezinformării. Aceasta este o componentă importantă a strategiei noastre și, în acest scop, trebuie să sprijinim mass-media liberă și independentă, verificatorii veridicității informațiilor și cercetătorii. Vom face acest lucru prin consolidarea Observatorului european al mass-mediei digitale, prin sprijinirea dezvoltării unor centre naționale de cercetare în acest domeniu, care vor îmbunătăți capacitatea de a înțelege răspândirea dezinformării online.”
Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, a adăugat: „Salut lansarea acestui apel pentru a înființa centre naționale de verificare a informațiilor pentru a sprijini și a extinde activitatea Observatorului european al mass-mediei digitale. Informațiile false și înșelătoare variază de la un stat membru la altul. De aceea, sunt necesare fonduri UE care să contribuie la combaterea informațiilor false nu numai la nivelul UE, ci și la nivel național.”
Observatorul și-a început activitatea la 1 iunie 2020 și susține crearea și dezvoltarea unei comunități multidisciplinare formate din verificatori ai veridicității informațiilor, cercetători din mediul academic și alte părți interesate ce dispun de expertiză în domeniul dezinformării online. Ca atare, acesta contribuie la o mai bună înțelegere a actorilor relevanți și a dinamicii dezinformării, precum și a impactului acestora asupra societății. Această a doua fază a proiectului este parte a programului de finanțare al Mecanismului pentru interconectarea Europei.