De ce în două țări cu inflație egală nivelul de trai e complet diferit
În septembrie, indicele armonizat al inflației era aproximativ la același nivel în România, Slovacia, Croația și foarte aproape de cel din Belgia. Cu toate acestea nivelul de trai din aceste țări e complet diferit.
Diferența dintre inflație și costul vieții
Oamenii folosesc adesea expresiile „inflație” și „costul vieții” ca și cum ar fi sinonime. Ele nu exprimă același lucru, deși sunt strâns legate între ele.
Inflația este imaginea de ansamblu. Pe măsură ce costul alimentelor sau hainelor sau reparației mașinii în service crește, puterea de cumpărare scade. Rata inflației este calculată lunar de Institutul Național de Statistică pe baza unui coș de bunuri și servicii care reflectă obiceiul de consum dintr-o țară.
Costul vieții e puțin diferit. Noțiunea e cel mai frecvent utilizată atunci când vrei să compari venitul minim care îți acoperă nevoile în diferite locuri din țară sau din lume. De pildă, costul vieții e mai mare în București decât în Teleorman sau Giurgiu.
Revenind la inflație și la coșul de consum pe baza căruia se calculează, acesta variază foarte mult de la țară la țară.
Folosind datele Fondul Monetar Internațional, ne-am uitat la cât de diferit e consumul oamenilor din mai multe state. Cu alte cuvinte, la cât ponderează în coșul de consum diferitele cheltuieli.
Diferitele ponderi ale coșului de consum îți arată modelul cultural de consum sau nivelul de dezvoltare economică.
O țară poate modifica ponderile atribuite diferitelor categorii pentru a reflecta schimbările survenite în modul în care consumatorii își cheltuiesc bugetele de-a lungul timpului.
Articolele din coșul unei țări și ponderile atribuite categoriilor de bunuri și servicii ale coșului ne pot dezvălui ce anume prioritizează consumatorii, sau ce anume au în mod particular economiile lor naționale . Un instrument util pentru compararea ponderilor este cunoscut sub numele de Legea lui Engel. „Cu cât o familie este mai săracă, cu atât ponderea cheltuielilor cu aliemntele e mai mare” . Ernest Engel a fost un statistician german, care a prelucrat date privind cheltuielile gospodăriilor din Regatul Saxonia în timpul secolului al XIX-lea.
Franța: În distribuția ponderilor IPC, categoria „diverse bunuri și servicii” include: plăți pentru sex, gărzi de corp, sau astrologi
Alcool, tutun- 4,5%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 3,7%
Alimente, băuturi- 15,8%
Locuințe, utilități- 15,3%
Sănătate- 11,2%
Recreere, cultură- 8,4%
Restaurante, hoteluri- 6,0%
Transport- 13,3%
Hong Kong- în calculul inflației, locuințele și utilitățile reprezintă peste o treime din cheltuielile totale
Piața imobiliară rezidențială din Hong Kong este faimoasă și incredibil de scumpă. Anul trecut, a ocupat al treilea loc din lume în topul chiriilor celor mai scumpe și pe primul loc al prețului la imobiliare. Așa că nu este surprinzător că în calculul inflației din Hong Kong, locuințele și utilitățile reprezintă peste o treime din cheltuielile totale.
Alcool, tutun- 0,5%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 3,2%
Educație- 3,4%
Alimente, băuturi- 9,6%
Locuințe, utilități- 36,9%
Sănătate- 3,0%
Restaurante, hoteluri- 17,8%
UK: Tiparul cheltuielilor britanicilor se potrivesc cu cele ale Germaniei în foarte mare măsură
Alcool, tutun- 3,5%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 6,1%
Educație- 3,0%
Alimente, băuturi- 8,9%
Locuințe, utilități- 32,8%
Sănătate- 2%
Restaurante, hoteluri- 7%
Mexic: Familiile cheltuiesc o parte mai mare din bani pe alimente decât cei din țările bogate
Pentru calculul inflației, s-a observat că gospodăriile mexicane cheltuiesc o parte mai mare din bani pe alimente decât cei din țările cele mai bogate, cum ar fi SUA, Marea Britanie și Canada, dar mai puțin decât cei din cele mai sărace, cum ar fi Etiopia și Nigeria.
Alcool, tutun- 2,7%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 4,8%
Educație -3,5%
Alimente, băuturi- 25,8%
Locuințe, utilități- 19,6%
Recreere, cultură- 4,9%
Restaurante, hoteluri- 9,5%
Transport- 13,8%
Italia- Cheltuieli mici cu educația
Alături de Franța și Germania, colegii săi membri ai UE, educația reprezintă foarte puțin atunci când vine vorba de calcularea inflației în Italia: aproximativ 1% din măsură, rezultat al învățământului gratuit și ieftin subvenționat de stat disponibil în toate cele trei țări.
Alcool, tutun- 3,6%
Îmbrăcăminte, încălțăminte -6,5%
Educație- 1,1%
Alimente, băuturi- 19,3%
Locuințe, utilități- 11,2%
Restaurante, hoteluri- 8,3%
Transport- 12,7%
Germania – Cheltuielile cu locuința sunt ponderate la aproximativ 32% din cheltuielile lor totale
Cheltuielile consumatorilor germani cu locuința sunt ponderate la aproximativ 32% din cheltuielile lor totale. În țara vecină, în Franța, această cifră este de doar 15%. În UE, numai Grecia și Danemarca au cheltuieli mai mari pentru locuințe, ca pondere în cheltuielile totale ale gospodăriilor.
Alcool, tutun- 3,8%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 4,5%
Educație- 0,9%
Alimente, băuturi- 9,7%
Locuințe, utilități- 32,5%
ransport- 13%
Japonia – Cheltuielile cu transportul ocupă cel mai mic loc
Dintre țările bogate din setul nostru, modificările costurilor de transport au cel mai mic efect în Japonia. Proprietatea de mașini private acolo este în scădere de ani de zile, în parte pentru că deținerea unei mașini este costisitoare. Taxele și taxele de parcare sunt mari, așa că nu este surprinzător că japonezii renunță la proprietatea de mașini și se bazează pe transportul în masă, reducând astfel cheltuielile totale pentru transport.
Alcool, tutun- 1,6%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 4,4%
Educație- 3,3%
Alimente, băuturi- 19,3%
Locuințe, utilități- 27,6%
Transport- 8%
Nigeria: Mai mult de jumătate din cheltuieli sunt alocate alimentelor
Doar 1%, în schimb, este alocat meselor luate în oraș.
Alcool, tutun- 1,1%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 7,7%
Educație- 3,9%
Alimente, băuturi- 51,8%
Locuințe, utilități- 16,7%
Recreere, cultură- 0,7%
Restaurante, hoteluri- 1,2%
Transport- 6,5%
Canada: Aproape 17% din cheltuielile gospodăriilor canadiene sunt destinate transportului
Distanțele sunt mari, așa că e de înțeles.
Alcool, tutun- 2,5%
Îmbrăcăminte, încălțăminte- 5,1%
Alimente, băuturi- 11,3%
Locuințe, utilități- 24,9%
Restaurante, hoteluri- 6,8%
Transport- 17,1%
Surse utilizate: FMI, Qz.com, Investopedia,