Sari direct la conținut

Nu toți românii ies pe plus când scot banii din Pilonul II: Ce bani au adus de acasă administratorii și de ce unii scot mai puțin decât au virat

HotNews.ro
Bani de pensie, Foto: Dreamstime.com
Bani de pensie, Foto: Dreamstime.com

​Aproape 5.900 de români s-au pensionat pentru limită de vârstă în primele șase luni din acest an și au încasat banii de la Pilonul II, dar pe fondul scăderii valorii activelor din acest an, unii s-au trezit că au în conturi mai puțin decât au contribuit. Cum legea prevede că nu poți primi mai puțin decât ai contribuit, administratorii au completat diferența, dar după plata CASS și a impozitului pe venit, zeci de români au scos mai puțin decât au virat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat luna trecută ce plăți s-au făcut în Pilonul II de pensii (pensii obligatorii administrate privat) în primele șase luni din acest an pentru limită de vârstă, invaliditate și deces.

Aproape 5.900 de români au ajuns la vârsta pensionării: Ce bani au băgat în Pilonul II și cât au scos

HotNews.ro a vrut să afle de la ASF dacă au fost români care s-au trezit că au în conturi mai puțini bani decât au contribuit, în condițiile în care valoarea activelor din Pilonul II a scăzut semnificativ în acest an pe fondul crizelor și a reducerii cotațiilor titlurilor de stat, în care fondurile de pensii își investesc aproximativ două treimi din sumele administrate.

Amintim că potrivit art.135 alin. (2) din Legea 411/2004, „suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale”.

Pentru a fi garantat că oamenii își vor primi cel puțin contribuțiile virate în sistem, legea prevede că administratorii fondurilor de pensii trebuie să menţină permanent un volum al provizioanelor tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii private administrate.

Pentru o analiză concludentă a datelor, ASF a transmis către HotNews.ro doar cazurile participanților care și-au încasat banii din Pilonul II pentru limită de vârstă în primele 6 luni din acest an.

  • „Cazurile de invaliditate, deces și plățile aferente regularizărilor sau a contribuțiilor virate ulterior îndeplinirii condițiilor de plată nu au fost luate în considerare întrucât acestea sunt cazuri speciale, care nu asigură comparabilitate.”, a precizat ASF.

Amintim că în prezent plata activului personal al participantului la Pilonul II poate fi efectuată prin plată unică sau plată eșalonată pe o perioadă de până la 5 ani.

  • „În perioada 01.01.2022 – 30.06.2022 au solicitat plata activului ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă un număr de 5.896 participanți, dintre aceștia 58% au solicitat plata unică și 42% au solicitat plăți eșalonate.
  • Valoarea totală a contribuțiilor virate de către participanții care au solicitat plata activului, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în perioada 01.01.2022 – 30.06.2022 au, a fost de 118,90 mil. lei.
  • Valoarea totală a conturilor participanților menționați anterior, calculată la data efectuării convertirii unităților de fond, a fost de 156,06 mil. lei.
  • Din valoarea totală a contului au fost reținute CASS, impozitul pe venit și comisioanele bancare sau taxa de mandat, după caz, în valoare de 17,16 mil. lei.
  • Valoarea totală încasată efectiv de către participanții care au solicitat plata activului, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în perioada 01.01.2022 – 30.06.2022, a fost de 138,92 mil. lei.”, au precizat oficialii ASF.

2,9% din cei aproape 5.900 de români au încasat mai puțini bani decât au virat, după plata CASS și a impozitului pe venit

Datele ASF arată însă că nu toți românii au ieșit câștigați când și-au scos banii de la Pilonul II, din cauza reținerii CASS și a impozitului pe venit.

  • „În perioada 01.01.2022 – 30.06.2022, peste 87% din totalul participanților pensionați pentru limită de vârstă în această perioadă au obținut un rezultat investițional înainte de deducerera taxelor și comisioanelor cuprins între 10% și 50%. În urma reținerii taxelor și comisioanelor, peste 65% dintre participanții pensionați pentru limită de vârstă au obținut un rezultat investițional cuprins între 10% și 50%.
  • Ulterior reținerii CASS, impozitului pe venit și a taxelor/comisioanelor bancare, pentru un procent de doar 2,90% din participanți pensionați pentru limită de vârstă rezultatul investițional a fost negativ.”, a precizat ASF.

Autoritatea a explicat că „în majoritatea cazurilor, valoarea totală a contului participanților la data efectuării plății a fost superioară valorii garantate totale pentru participanții care au solicitat plata activului ca urmare a pensionării fapt ce nu a determinat utilizarea sumelor din provizionul tehnic.”

  • „Excepție a fost cazul a 3 participanți pentru care a fost înregistrat un rezultat investițional negativ înainte de reținerea CASS, impozitului pe venit și a taxelor/comisioanelor bancare, iar pentru aceștia valoarea totală plătită din provizionul tehnic a fost de 5.483,42 lei.
  • Motivul principal al înregistrării acestui rezultat a fost faptul că pentru acești participanți au fost virate contribuții pentru o perioadă scurtă de timp, majoritatea contribuțiilor fiind încasate în perioada 2021-2022, perioadă insuficientă pentru acumularea unui rezultat investițional pozitiv.
  • Deși rezultatul investițional a fost unul pozitiv, în cazul a 2,90% dintre participanții care au solicitat plata ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, după reținerea contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate și a impozitului pe venit, sumele efectiv încasate au fost mai mici decât valoarea totală a contribuțiilor virate.”, a precizat ASF.

Câți români au avut în conturi mai puțin decât au contribuit și cu ce bani au venit administratorii

Datele ASF arată că administratorii au suportat din provizioanele tehnice peste 7.500 de lei pentru a completa diferențele între valoarea contului și valoarea garantată.

„Din cei 5.896 de participanți care au solicitat plata activului ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă, au rezultat următoarele situații excepționale:

  • În cazul a 149 participanți care au primit plata activului personal în perioada 01.01.2022-30.06.2022, angajatorul a mai virat contribuții, fapt care a condus la formularea unor cereri suplimentare de plată pentru aceste diferențe. Dintre aceștia, pentru 87 participanți a fost înregistrat un rezultat investițional negativ aferent contribuțiilor virate ulterior pensionării, fapt datorat perioadei reduse de acumulare, fiind necesară acoperirea din provizionul tehnic a diferenței între valoarea contului și valoarea garantată în sumă de 2.058,19 lei.
  • Pentru un caz special (o parte din contribuții au fost retrase de către CNPP, dar au fost încasate sume aferente cotelor părți moștenite de la un participant decedat), valoarea totală plătită din provizionul tehnic a fost de 5,88 lei.
  • Doar în cazul a 3 participanți pentru care majoritatea contribuțiilor au fost încasate în perioada 2021-2022, perioadă foarte scurtă de acumulare, pentru care valoarea totală a contului personal a fost inferioară valorii garantate, valoarea totală plătită din provizionul tehnic a fost de 5.483,42 lei. În consecință, totalul sumelor suportate de administratori pentru participanții care au solicitat plata ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă în perioada 01.01.2022-30.06.2022 a fost de 7.547,49 lei.”, se arată în răspunsurile ASF.

Administratorii au provizioane de peste 900 milioane de lei pentru a plăti sumele garantate prin lege în Pilonul II

Pentru acoperirea valorii garantate prin lege participanților la Pilonul II, administratorii fondurilor de pensii administrate privat au obligația constituirii din sume proprii a unui provizion tehnic.

Acest provizion tehnic este utilizat în cazul în care valoarea activului personal al unui participant scade sub valoarea contribuțiilor plătite către participant, pe întreg parcursul perioadei active, diminuate cu penalitățile de transfer și comisioanele legale.

Câți bani au pus deoparte administratorii din Pilonul II în aceste provizionae tehnice?

  • „Valoarea totală a provizioanelor constituite de către administratorii din Pilonul II acumulată la data de 31.08.2022 este de 909,60 mil lei.”, a precizat ASF.

Cât au plătit administratorii din provizioane în 12 ani: Peste 142.000 de lei

Întrebați ce alte plăți au făcut administratorii din provizioanele tehnice de când funcționează Pilonul II de pensii, ASF a prezentat următoarea situație:

  • „Conform datelor disponibile aferente perioadei 2011-2022, din cei 38.231 de participanți care au solicitat plata activului ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă pentru un număr de 2.739 de participanți a fost plătită din provizionul tehnic valoarea de 142.830,67 lei.
  • Majoritatea cazurilor reprezintă plăți din provizionul tehnic pentru sumele virate ulterior solicitării plății activului personal net, respectiv pentru sumele aferente contribuțiilor ulterioare plății inițiale, rectificări primite de la instituția de evidență pentru care perioada de acumulare a contribuțiilor a fost foarte scurtă.”, potrivit ASF.

Pentru detalii citește și:

Sursa foto: Dreamstime.com.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro