Sari direct la conținut

Liderul din Donețk aproape recunoaște înfrângerea la Lyman: Trupele ucrainene încearcă să ne strice acest moment istoric

HotNews.ro
Denis Puşilin, Foto: AP / AP / Profimedia
Denis Puşilin, Foto: AP / AP / Profimedia

Șeful administrației separatiste susținute de Rusia în regiunea Donețk, în estul Ucrainei, Denis Pușilin, a declarat vineri că bastionul rusesc de la Lyman, din nordul regiunii, este „semi-încercuit” de armata ucraineană și că veștile de pe front sunt „alarmante”, transmite Reuters.

Într-un mesaj postat pe Telegram, Denis Pușilin, administratorul autoproclamatei Republici Populare Donețk, a declarat că satele Yampil și Drobysheve, în apropiere de Lyman, „nu mai sunt complet controlate de noi”.

În contextul în care președintele rus Vladimir Putin este pregătit vineri să anexeze oficial regiunea Donețk, Pușilin a declarat că „armata ucraineană încearcă din toate puterile să ne înnegrească acest eveniment istoric”.

Lyman, care avea o populație de aproximativ 20.000 de locuitori înainte de război, a fost capturată de Rusia în luna mai, după o bătălie prelungită.

Orașul Lyman a fost în centrul unor lupte aprige de când Ucraina a înfrânt forțele rusești din regiunea Harkov, aflată în apropiere, într-o contraofensivă fulgerătoare declanșată în luna septembrie.

Trupele ucrainene mai au puțin și cuceresc orașul Lyman. Bloggerii ruși sunt panicați

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a afirmat în ultima evaluare privind războiul că este foarte probabil că trupele ucrainene aproape au finalizat încercuirea trupelor rusești din Lyman și au tăiat liniile de comunicații terestre critice care sprijină trupele rusești din zona Drobysheve-Lyman.

Surse rusești au indicat că trupele ucrainene au finalizat probabil învăluirea grupării rusești din zona Lyman joi seară.

Capturarea orașului din nordul regiunii Donețk ar putea deschide calea pentru ca Ucraina să facă incursiuni în provincia adiacentă Lugansk, zădărnicind obiectivul lui Putin de a cuceri întreaga regiune Donbas, obiectiv declarat după ce forțele sale nu au reușit să supună întreaga țară în februarie, consideră analiștii militari.

Mai mulți bloggeri militari ruși spun că este iminentă o cădere a Lymanului dacă trupele rusești nu vor primi întăriri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro