Sari direct la conținut

Europenii cumpără tot mai multe mașini electrice produse în China. Care sunt țările de unde vin mașinile

HotNews.ro
Masina electrica la incarcat, Foto: Nikovfrmoto, Dreamstime.com
Masina electrica la incarcat, Foto: Nikovfrmoto, Dreamstime.com

​În august a crescut puternic pe plan european vânzarea de modele full-electrice produse în China, cele mai mari cifre fiind la Tesla Model Y și la Dacia Spring, arată un raport al JATO. Per total, în Europa cel mai căutat model de mașină în august a fost SUV-ul T-Roc de la Volkswagen, iar Dacia Jogger și-a găsit peste 5.000 de clienți.

În august au crescut cu 78% vânzările de mașini electrice produse în China, față de august 2021. Practic, 28% dintre mașinile full-electrice vândute în Europa au fost produse în Germania și 20% în China. În afară de Tesla și Dacia, au mai fost și modele MG.

Din ce alte țări vin mașinile full-electrice? Coreea de Sud, Cehia, Franța, Spania, Marea Britanie și Italia. Din aceste șase țări vin 37% dintre mașini, datele fiind pentru luna august. Pentru primele opt luni ale anului datele arată că 22% dintre mașini vin din Germania, 19% din China și 9% din Coreea de Sud. Practic, din aceste trei țări vin jumătate dintre mașini.

Datele JATO pentru întreaga piață europeană a mașinilor electrice arată că Tesla Model Y a fost cel mai bine vândut model din Europa, urmat de Volkswagen ID 4, Skoda Enyaq și Fiat e-500. Dacia Spring a fost pe cinci, cu 3.700 de unități.

Per total, 48% dintre toate mașinile noi vândute în Europa au fost SUV-uri, două treimi dintre ele fiind de segment B și C. Cel mai vândut model din Europa a fost în august un SUV, Volkswagen T-Roc, cu peste 15.000 de mașini. Un alt SUV a prins top 10, Hyundai Tucson, mai arată datele JATO.

Dacia Sandero a fost pe locul 3, iar Peugeot 208, pe locul doi.

57% dintre mașinile vândute în august au fost pe benzină, iar 19%, diesel.

Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro