Sari direct la conținut

Telescopul James Webb a obținut una dintre cele mai clare imagini ale inelelor lui Neptun

HotNews.ro
Neptun, fotografiata de telescopul James Webb, Foto: NASA
Neptun, fotografiata de telescopul James Webb, Foto: NASA

Sunt celebre inelele lui Saturn, dar inele are și cea mai îndepărtată planetă din sistemul solar, Neptun. Telescopul James Webb, lansat în ziua de Crăciun a lui 2021, a obținut cele mai clare imagini din ultimii 30 de ani cu inelele planetei Neptun.

Neptun este la mai bine de 4 miliarde de km de Terra și nici o sondă nu a mai vizitat-o din 1989, când Voyager 2 a captat imagini uimitoare.

Neptun, văzută de Voyager 2 (1989), Hubble (2021) și Webb (2022)

Telescopul James Webb a fost îndreptat către Neptun în iulie și a captat o serie de imagini în spectru infraroșu cu planeta, inelele sale și o parte dintre sateliții naturali.

În imaginile obținute de noul telescop, Neptun seamănă cu o perlă înconjurată de inele și de puncte strălucitoare care ar putea fi nori de metan înghețat.

Click aici pentru a mări fotografia

Se știu puține despre inelele lui Neptun și despre compoziția acestora, iar James Webb ne va permite să aflăm mai multe.

În fotografii se văd și șapte dintre cei 14 sateliți naturali meptunieni, cel mai cunoscut fiind Triton care, datorită suprafeței cu nitrogen înghețat, se vede foarte strălucitor, precum o stea.

Neptun este și cea mai vântoasă planetă din sistemul solar și singura ce nu este vizibilă cu ochiul liber. Ea găzduiește furtuni uriașe ce pot fi de dimensiunea Terrei, iar în norii din cristale de metan înghețat, temperaturile scad la sub -200 de grade Celsius.

Neptun se găsește la peste 4 miliarde de km de Terra, temperatura medie la suprafață este -214 grade Celsius și masa planetei este de 17 ori mai mare decât cea terestră.

Neptun a fost detectată în 1846 mai degrabă prin calcule matematice decât prin observație directă. Astronomii și-au dat seama că un corp de mari dimensiuni afectează orbita lui Uranus și acest corp s-a dovedit a fi Neptun, deși se află la peste un miliard de km depărtare de Uranus.

O zi ”neptuniană” durează 16 ore terestre, iar un an ține 165 de ani pământești, ceea ce înseamnă că de la descoperirea sa acum 174 de ani, Neptun a înconjurat doar o dată Soarele. Lumina Soarelui este de 900 de ori mai puternică pe Terra, decât pe Neptun.

Din ce se știe până acum, planeta are 14 sateliți naturali și ultimul descoperit Hippocamp, a fost observat în 2013 cu ajutorul lui Hubble. Cel mai mare este Triton, descoperit în 1846, la 17 zile după descoperirea planetei.

Neptun nu are suprafață solidă și, deși norii care o înconjoară sunt extrem de reci (sub -210 grade), nucleul de rocă și fier are aceeași temperatură ca la suprafața Soarelui. Această căldură internă provoacă vânturi violente și uragane și planeta are cea mai bizară vreme din întregul sistem solar, cu vânturi ce depășesc și 2.000 km/h.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro