House of the Dragon, noul serial inspirat de Game of Thrones, urmează să sufere o schimbare majoră
Al cincilea episod din serialul „House of the Dragon”, un prequel derivat din celebra producţie de televiziune „Game of Thrones”, a înregistrat o nouă creștere a audienței față de episoadele anterioare însă urmează să treacă printr-o schimbare majoră, relatează revista Variety, citată de Agerpres.
Totodată, primul sezon al acestui serial a înregistrat o audienţă medie de 29 de milioane de telespectatori după difuzarea primelor cinci episoade.
Aceste cifre reprezintă o audienţă impresionantă pentru orice serial difuzat de un post de televiziune prin cablu şi, totodată, un semnal încurajator că House of the Dragon ar putea să calce pe urmele predecesorului său, Game of Thrones, care înregistra audienţe de peste 44 milioane de telespectatori per episod în timpul ultimului său sezon, cel de-al optulea, difuzat în 2019.
Audienţa celui de-al cincilea episod din House of the Dragon are la bază statisticile combinate ce au fost calculate de compania Nielsen în urma difuzării acestui episod pe cele patru canale ale postului HBO şi pe platforma de streaming HBO Max.
Cel de-al cincilea episod a depăşit cu 3% audienţa generală a episodului precedent, difuzat săptămâna trecută în Statele Unite.
Aceste date de audienţă spectaculoase sugerează că serialul House of the Dragon, ajuns la jumătatea primului său sezon, a crescut treptat în popularitate şi şi-a găsit publicul ţintă.
House of the Dragon va trece printr-o schimbare de actori
Lansat pe 21 august, episodul 1 a fost vizionat de aproape 10 milioane de persoane pe toate platformele sale de difuzare – cea mai mare audienţă obţinută vreodată de un episod-pilot din istoria postului HBO -, în timp ce episodul 2 a avut o audienţă de 10,2 milioane de telespectatori.
Datele de streaming nu au fost disponibile pentru episodul 3, în contextul în care acel episod a fost difuzat într-un weekend prelungit din America de Nord (cu ocazia sărbătorii „Labor Day”), iar audienţa sa pe cablu a scăzut cu un milion de telespectatori.
Cu toate acestea, audienţa episodului 4 a crescut apoi cu 5% pe toate platformele de difuzare, iar odată cu creşterea cu 3% a audienţei episodului 5 se pare că acest serial şi-a construit o bază solidă de fani şi audienţa sa va rămâne probabil la un nivel stabil pe măsură ce sezonul 1 va continua să fie difuzat.
Totodată, House of the Dragon va beneficia de o schimbare narativă şi de distribuţie începând de săptămâna viitoare, când episodul 6 va marca un salt major în arcul temporal al intrigii sale.
Actorii tineri care au putut fi văzuţi până acum în acest serial, precum Milly Alcock (Prinţesa Rhaenyra Targaryen) şi Emily Carey (Lady Alicent Hightower), vor preda aceste roluri unor actori mai vârstnici – Emma D’Arcy, respectiv Olivia Cooke.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe noutăți din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: