Sari direct la conținut

​Autostrada „Moldovei” A7: Un constructor român va realiza întreg segmentul dintre Buzău și Focșani

HotNews.ro
Autostrada A7 Buzau - Focsani, Foto: Hotnews
Autostrada A7 Buzau - Focsani, Foto: Hotnews

Constructorul român UMB a fost desemnat câștigător la licitația de pe ultimele două tronsoane ale Autostrăzii dintre Buzău-Focșani, parte din Autostrada „Moldovei” A7, cu o ofertă de 2,8 miliarde de lei. Același constructor deja a semnat contractele pentru celelalte două tronsoane, loturile de capăt ale segmentului Buzău – Focșani.

Luni, 19.09.2022, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, pentru Tronsonul 2 (km 4+600 – km 35+400) Vadu Pașii – Râmnicu Sărat și pentru Tronsonul 3 (km 35+400 – km 71+500) Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni din autostrada BUZĂU – FOCȘANI, CNAIR anunță că a comunicat rezultatul procedurilor de atribuire a celor 2 contracte de execuție lucrări.

„Ofertantul desemnat câștigător în cadrul ambelor loturi este ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L”, potrivit CNAIR.

Durata de execuție a contractelor este de 26 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. Finanțarea acestor obiective este asigurată prin PNRR, iar contractele vor putea fi semnate după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

A7 Buzău – Focșani, Lotul 2 – Vadu Pașii – Râmnicu Sărat

Lungime: 30,8 km autostradă

Constructor (desemnat): ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L

Valoare: 1.317.073.556,06 Lei fără T.V.A.

Termen de execuție (de la începerea lucrărilor): 26 de luni

Lucrări de artă: 12 poduri dintre care, Podul peste Râmnicul Sărat și DN22 este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 791 m.

A7 Buzău – Focșani, Lotul 3 – Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni

Lungime: 36,1 km autostradă

Constructor: ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L

Valoare: 1.469.390.182,97 Lei fără T.V.A.

Termen de execuție (de la începerea lucrărilor): 26 de luni

Lucrări de artă: 18 poduri și un pasaj, din care Podul peste DJ 205R și pârâul Ramna este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 380 m.

UMB, constructor și pe celelalte două loturi de pe A7 Buzău – Focșani

UMB a semnat de curând contractele de execuție și pentru tronsoanele de capăt de pe segmentul Buzău – Focșani din A7.

Astfel, pentru cei circa 16 km aferenți Tronsonului 1 (km 0+000 – km 4+600) Buzău – Vadu Pașii și Tronsonului 4 (km 71+500 – km 82+440) Mândrești Munteni – Focșani Nord, UMB va primi 1,45 miliarde de lei și are la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza lucrările.

FOTO – Traseul și loturile autostrăzii A7 Buzău – Focșani

A7 – Autostrada finanțată prin PNRR, dar cu termen limită pentru finalizare

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

În momentul de față toate tronsoanele au fost scoase la licitație (ultimele în luna august 2022), deși pentru A7 au tot fost promise încă din 2020.

Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Foto: Traseul autostrăzii A7.

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.

*Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud – „Coloana vertebrală” a Moldovei – și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro