Sari direct la conținut

Asistentă de la spitalul din Focșani, concediată după ce părinții unui copil cu febră au reclamat faptul că i-a înjurat

HotNews.ro
Spital din Romania, Foto: AGERPRES
Spital din Romania, Foto: AGERPRES

​O asistentă medicală din secţia de Pediatrie a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani a fost sancţionată cu desfacerea contractului de muncă după ce ar fi avut un comportament nepoliticos şi o atitudine necorespunzătoare faţă de pacienţi, a anunțat marţi unitatea medicală.

Asistenta a fost acuzată că a adresat injurii unor părinţi care au ajuns la spital, în această vară, cu o fetiţă de 11 luni cu stare febrilă.Ancheta a fost declanşată după ce presa a relatat incidentul.

„Având în vedere plângerea scrisă înregistrată la sediul unităţii, ţinând cont de caracterul repetat al abaterii disciplinare al asistentei medicale, aceasta fiind anterior sancţionată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare similare, (…), nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 66 din Regulamentul (spitalului – n.r.), precum şi atitudinea necorespunzătoare şi comportamentul nepoliticos şi necivilizat faţă de pacienţi constituie abatere disciplinara gravă, (…) asistenta medicală din secţia pediatrie a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu data de 6 septembrie”, au precizat reprezentanţii conducerii unităţii medicale, potrivit Agerpres.

Conducerea Spitalului Judeţean din Focșani a subliniat că toleranţa unităţii faţă de cadrele medicale care manifestă astfel de comportamente faţă de pacienţi este zero.

Plângerea a fost făcută de părinţii unui copil de 11 luni care, în noaptea de 17 iulie 2022, au ajuns la UPU Pediatrie şi au fost întâmpinaţi de asistenta de garda care ar fi avut faţă de aceştia un limbaj suburban şi un comportament inadecvat pentru un cadru medical.

Conducerea unităţii medicale din Focşani a demarat o anchetă al cărui rezultat a fost desfacerea contractului de muncă pentru asistentă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro