Sari direct la conținut

Rafila: România va trebui să plătească distrugerea vaccinurilor anti-Covid expirate

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că în depozite România mai are 8 milioane de doze de vaccin pe care „nimeni nu vrea să le primească nici măcar gratis” și că unele dintre ele vor expira în perioada următoare, iar România va trebui să plătească pentru distrugerea lor.

Rafila susţine că aşteaptă răspuns de la nivel european la o solicitare făcută de România, alături de alte state, privind reducerea numărului de doze livrate.

„Am reuşit un lucru important la începutul anului 2022, când am putut să vindem 7,5 milioane de doze, am salvat circa 150 de milioane de euro, am vândut la acelaşi preţ la care au fost achiziţionate. Ulterior am făcut câteva demersuri, unul dintre ele a fost public, referitor la scrisoarea pe care am adresat-o 10 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, pentru ca dozele care ar mai trebui să vină din contractul pentru anul 2022, respectiv pentru anul 2023 să fie reduse substanţial, încât să nu aruncăm vaccinuri”, a afirmat Alexandru Rafila, miercuri seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Rafila a explicat că România a încheiat un acord de achiziţie pentru „o cantitate enormă de vaccinuri, de aproape 40 de milioane de doze” în luna mai a anului 2021, pentru anii 2022 şi 2023.

„Indiferent de ce fel de campanii vom desfăşura noi, de informare, de educare, de ce doriţi dvs., această cantitate este imposibil să fie absorbită, şi atunci facem demersuri pentru a proteja banii publici, aşteptăm răspunsul, eu sunt optimist”, a adăugat ministrul.

Rafila a subliniat că, din punctul său de vedere, nu mai este nevoie de restricţii în contextul pandemiei de COVID-19, ci de asigurarea de servicii medicale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro