Sari direct la conținut

Salonul Auto de la Geneva a fost anulat pentru al patrulea an consecutiv, dar se va ține până la urmă în Qatar, la final de 2023

HotNews.ro
Salonul Auto de la Geneva, Foto: A S Haqqani, Dreamstime.com
Salonul Auto de la Geneva, Foto: A S Haqqani, Dreamstime.com

Salonul Auto de la Geneva, care se ținea în fiecare primăvară, la început de martie, va fi anulat și în 2023, fiind al patrulea an consecutiv când se întâmplă asta. Spre deosebire de anii trecuți, organizatorii au anunțat însă că „salonul auto de la Geneva” se va ține la final de 2023 la Doha, în Qatar. Evenimentul se va numi „Geneva International Motor Show Qatar”.

După 2015, la marile saloane europene – Geneva, Paris, Frankfurt – tot mai multe mărci au ales să nu mai participe, din cauza cheltuielilor mari, dar și fiindcă s-a ajuns la concluzia că un salon nu mai ajută atât imaginea mărcii, și nici vânzările, cum era cazul în trecut.

Salonul era extrem de important: spre exemplu, recordul de vizitatori a fost atins în 2005, 747.000 de persoane, iar în 2011 au fost 735.000.

În 2020 salonul de la Geneva a fost anulat din cauza pandemiei, cu doar o săptămână înainte să înceapă, și a fost mare scandal, pentru că multe companii deja cheltuiseră milioane de dolari cu organizarea.

În 2021 și 2022 salonul a fost din nou anulat, tot din cauza pandemiei și a unor litigii, iar în 2023, când salonul ar fi trebuit să se țină între 14 și 19 februarie la Palexpo Geneva, vine o nouă amânare.

Organizatorii vorbesc despre situația economică incertă și spun că vor ține în noiembrie 2023 un nou salon, la Doha, în Qatar. Evenimentul se va numi Geneva International Motor Show Qatar, a anunțat „Comité permanent du Salon international de l’automobile de Genève”.

Nu este de mirare că a fost ales orașul Doha. Qatar este o țară bogată și există interes mare pentru astfel de saloane.

Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro