Sari direct la conținut

FOTO Ucraina a primit lansatoare antitanc de la un aliat neașteptat

HotNews.ro
FOTO Ucraina a primit lansatoare antitanc de la un aliat neașteptat

Noi fotografii apărute pe rețelele de socializare arată că forțele armate ucrainene au primit arme antitanc de la un aliat neașteptat din Orientul Mijlociu.

Mai multe fotografii arată că soldații ucraineni au început să folosească lansatoare de rachete Nashshab (numite RPG-32 de către ruși) produse de Iordania în parteneriat cu Rusia începând cu anul 2013. Administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker notează că 80% din componentele folosite de Jadara, compania iordaniană ce produce aceste arme, sunt fabricate în Rusia.

Administratorii Ukraine Weapons Tracker explică de asemenea că este implauzibil ca armele să fi fost capturate de ucraineni de la armata rusă întrucât rachetele folosite de lansatoare au marcaje care arată că au fost fabricate în țara din Orientul Mijlociu.

Două dintre rachetele fotografiate de ucraineni au marcaje în limba engleză care sunt adăugate lansatoarelor după ce ele sunt complet asamblate în Iordania și chiar seria armelor începe cu inițialele „JR”.

„Asta înseamnă că Iordania cu industria sa de armament în expansiune a urmat exemplul altor țări și a furnizat arme (proiectate de ruși) Ucrainei”, notează Ukraine Weapons Tracker, adăugând că este posibil ca armele să fi fost vândute prin intermediul unei terțe părți ca de exemplu Marea Britanie pentru și apoi livrate în Ucraina.

Totuși, există și posibilitatea ca ucrainenii să cumpere lansatoarele de la comercianți de arme independenți, la fel ca în cazul mortierelor irakiene văzute în dotarea lor pentru prima dată la mijlocul lunii iulie.

Relațiile dintre Rusia și Iordania

Institutul pentru Orientul Mijlociu, cel mai vechi think tank de la Washington dedicat problemelor din această zonă a lumii, nota într-o analiză publicată la începutul lunii aprilie că, în pofida relațiilor apropiate sale apropiate cu Statele Unite și Europa, Iordania s-a văzut nevoită să jongleze pe sârmă în privința războiului din Ucraina.

Reacția inițială a ministrului iordanian de Externe Ayman Safadi, venită la două zile după declanșarea invaziei pe 24 februarie, a fost să ceară o soluție politică la criza din Ucraina, fără a menționa explicit Rusia. Preocuparea imediată a Ammanului a fost să organizeze evacuarea celor peste 1.700 de studenți iordanieni care studiau în Ucraina.

Deși a votat pentru rezoluția ONU de condamnare a agresiunii rusești pe 2 martie, diplomația iordaniană a evitat ulterior orice menționare a Rusiei ca agresor în conflict, motiv pentru care prezența armelor fabricate în Iordania în mâinile ucrainenilor este cu atât mai surprinzătoare.

Mai mult, regele Abdullah este liderul din lumea arabă care s-a întâlnit cel mai des cu președintele rus Vladimir Putin în cei peste 20 de ani în care s-a aflat la putere liderul de la Kremlin.

Potrivit analiștilor, Abdullah, care a urcat pe tron în 1999, și-a construit o relație apropiată cu Putin pentru a încerca să spargă monopolul SUA în procesele de pace din Orientul Mijlociu, considerând că medierea americană nu are rezultate concrete.

Relațiile apropiate dintre regele iordanian și Putin au ajutat la negocierea unei zone de dezescaladare în sudul Siriei în 2017, un efort în care a fost implicată administrația fostului președinte american Donald Trump.

Ulterior, Moscova a susținut decizia regelui de a restabili legăturile cu regimul dictatorului sirian Bashar al-Assad, Iordania redeschizându-și granițele cu Siria și primind mai mulți miniștri sirieni importanți la Amman.

Urmărește ultimele evoluții din a 175-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro