Sari direct la conținut

evoMAG atrage o investiție de 2 milioane de euro de la Catalyst România

HotNews.ro
Trotinete la EvoMAG, Foto: Hotnews
Trotinete la EvoMAG, Foto: Hotnews

​Retailer-ul evoMAG atrage o investiție de 2 milioane de euro de la Catalyst România, una dintre cele mai importante firme de capital de risc axate pe tehnologie. Investiția susține extinderea evoMAG pe piețele online interne și internaționale și accelerarea dezvoltării în offline, prin inaugurarea a două noi showroom-uri. evoMAG estimează o cifră de afaceri de circa 40 de milioane de euro în 2022.

„Investiția atrasă va susține extinderea evoMAG pe piețele online din România și la nivel internațional, prin prezența în cât mai multe platforme marketplace relevante, accelerarea dezvoltării în offline, prin inaugurarea a două showroom-uri evoMAG, în următorii doi ani, precum și dublarea anuală a portofoliului de produse în următorii 3 ani, implicit, dezvoltarea de noi categorii de produse, extinderea spațiului de depozitare și eficientizarea proceselor operaționale pentru a susține creșterea anticipată”, spune compania.

Investiția atrasă este prima de anvergură pentru evoMAG în cei 17 ani de existență.

Anul trecut, evoMAG a înregistrat vânzări de 34 de milioane de euro, în creștere față de 2020, când compania a marcat un avans de 46% – cel mai mare din ultimii ani, într-o perioadă atipică și pe fondul accelerării comerțului online la nivel general. Analizând evoluția evoMAG din ultimii 2 ani, compania a avut o creștere anuală medie de 25%.

Compania mizează, în 2022, pe o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro, cu vârfuri de vânzări în categoriile telefoane mobile, televizoare, componente PC și vehicule electrice. Produsele pentru casă și grădină reprezintă o categorie aparte, pentru care evoMAG estimează o creștere semnificativă anul acesta.

Pentru a susține creșterea vânzărilor, evoMAG va investi, anul acesta, în diminuarea duratei de livrare a produselor. În prezent, 90% din totalul comenzilor sunt livrate în cel mult 24 de ore de la plasarea comenzii, la finalul anului, ținta evoMAG este ca peste 95% din toate comenzile să fie livrate în 24 de ore, restul în maximum 48 de ore.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro