Ce prevede acordul de reducere a consumului de gaze naturale în UE: O „alertă” în caz de urgență, multe excepții și derogări pentru țările membre
Acordul convenit marți de statele membre ale Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaze naturale va intra în vigoare la 1 august și va cuprinde mai multe excepții și derogări, precum și o „alertă” în caz de urgență.
Măsurile concrete de reducere a consumului de gaz cu 15% vor fi lăsate la latitudinea țărilor membre, Consiliul Uniunii Europene a precizat într-un comunicat remis presei marți după-masa unele excepții de care vor putea beneficia statele pentru a reflecta situațiile particulare ale sistemului lor energetic.
Consiliul a convenit ca statele membre care nu sunt interconectate cu rețelele de gaz ale altor state membre să fie exceptate de la reducerea cu 15% a consumului întrucât ele nu vor putea să elibereze volume semnificative în gazoducte în beneficiul celorlalte țări.
Statele membre ale căror rețele electrice nu sunt sincronizate cu sistemul electric european și se bazează puternic pe gaze pentru producerea electricității sunt de asemenea exceptate pentru a evita riscurile în cazul unei crize energetice.
Statele membre pot solicita o derogare pentru a-și adapta reducerea cererii de gaze în cazul în care sunt interconectate limitat cu celelalte state membre și pot demonstra că își folosesc capacitatea de transport la parametri maximi.
Alte derogări pot fi solicitate de țările care și-au depășit țintele de stocare a gazului natural, dacă sunt puternic dependente de gaz pentru industrii critice sau dacă consumul lor de gaz a crescut cu cel puțin 8% în ultimul an comparativ cu media anteriorilor 5 ani.
Cum va funcționa „alerta” în caz de urgență energetică
Statele membre au convenit de asemenea să creeze o „alertă în Uniune” care va fi activată de către Consiliu la propunerea Comisiei Europene în cazul unui risc substanțial de penurie severă de gaz sau în situația unei cereri excepțional de mare.
Alerta va putea fi declanșată și dacă 5 sau mai multe state membre au declarat o alertă la nivel național și cer Comisiei să facă acest lucru.
Statele membre au convenit de asemenea că măsurile de reducere a consumului trebuie să afecteze într-o măsură cât mai mică posibil consumatorii protejați precum gospodăriile și serviciile esențiale pentru funcționarea societății precum spitalele.
UE subliniază că măsurile privind reducerea consumului de gaze naturale sunt temporare
Liderii țărilor membre subliniază că aceste măsuri sunt de natură excepțională și extraordinară, fiind prevăzute pentru o perioadă limitată. Comisia Europeană va revizui posibila extindere a sa până în mai 2023 în funcție de proviziile de gaz pe care le va avea Europa.
Acordul convenit astăzi va fi adoptat în mod oficial în următoarele zile, după revizuirea tehnică a textului.
Președinția rotativă a UE, exercitată în prezent de Cehia, a confirmat marți după-masa informațiile apărute pe surse în cursul dimineții că liderii statelor membre au ajuns la un acord privind reducerea consumului de gaze naturale la nivel comunitar în contextul îngrijorărilor că Rusia va tăia complet livrările.
Măsura a fost propusă miercurea trecută de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.