Virajul Rusiei către est: Gazprom va construi un nou gazoduct prin Mongolia / Ce se știe până acum despre proiectul „Puterea Siberiei 2”
Mongolia se așteaptă ca Rusia să înceapă în următorii doi ani lucrările la gazoductul „Puterea Siberiei 2” ce urmează să treacă prin teritoriul său, relatează Financial Times.
Anunțul făcut de premierul mongol Oyun-Erdene Luvsannamsrai într-un interviu acordat jurnaliștilor de la FT vine în contextul în care Moscova se pregătește să lege în premieră exploatările de gaz din Siberia ce până acum furnizau gaze naturale Europei la Asia.
Gazoductul „Puterea Siberiei 2” a devenit unul vital pentru Rusia pe măsură ce aceasta se pregătește să piardă Europa ca piață pentru exporturile sale energetice ca urmare a sancțiunilor impuse de Occident din cauza invadării Ucrainei.
Uniunea Europeană a impus deja un embargo asupra importurilor de petrol din Rusia, acesta fiind adoptat la începutul lunii iunie după negocieri aprinse cu unele state membre precum Ungaria, care a primit o derogare de la măsură.
„Studiul de fezabilitate a acestui proiect a fost deja finalizat și credem că lucrările de construcție vor începe în 2024”, a anunțat Luvsannamsrai.
Declarațiile sale vin după ce premierul rus de Externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită oficială în Mongolia la începutul lunii iulie, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali de la Ulan Bator.
Noul gazoduct rusesc va lega Siberia de China
Conducta „Puterea Siberiei 2” va lega câmpurile gazeifere din Siberia de China, țară în care cererea pentru gaze naturale este în creștere.
Alexei Miller, directorul general al Gapzrom, a afirmat recent că China va deveni clientul principal al companiei energetice ruse în următorii ani. China a început deja să importe cantități uriașe de petrol rusesc.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat la rândul său la mijlocul lunii aprilie că Rusia își va muta exporturile de petrol și gaze naturale către est, avertizând că „țările neprietenoase din Europa nu se pot descurca fără ele”.
Gazoductul „Puterea Siberiei 2” va avea o lungime estimată la aproximativ 2.600 de kilometri, ruta sa finală prin Mongolia fiind încă în dezbatere.
Conducta „Puterea Siberiei 1” a fost finalizată în 2019 și a început să livreze gaze naturale Chinei în luna decembrie a aceluiași an.
Pe același subiect: