Racheta Vega-C, cel mai nou lansator european, a avut zborul inaugural / România, parte a programului
Vega-C, noua racheta ESA, a avut lansarea inaugurala miercuri fiind rezultatul mai multor ani de munca din partea ESA, a contractorului principal Avio si a partenerilor industriali din 13 State Membre ESA., printre care și Romania.
Entitati din Romania au realizat teste aerodinamice si acustice, verificari si validari ale sistemului de navigatie al Vega-C precum si integrarea si validarea unor sisteme pentru vehiculul spatial Space Rider care va zbura cu Vega-C. Se dezvolta, de asemenea, un stand de testare a turbopompei cu oxigen lichid pentru Vega-E, potrivit ROSA.
Noul lansator european va contribui la cresterea competitivitatii europene la nivel mondial. Capacitatea rachetei Vega-C a fost marita in comparatie cu predecesoarea sa, racheta Vega, in uz din anul 2012. Vega-C are doua trepte noi (prima si a doua), iar cea de-a patra treapta este imbunatatita. Astfel, capacitatea rachetei Vega-C a crescut de la 1,5 tone cat avea Vega la aproximativ 2,2 tone pe o orbita polara de referinta de 700 km altitudine.
Vega-C are o prima treapta noua, mai puternica: este vorba de P120C, bazata pe modelul P80 al rachetei Vega. Deasupra sa se afla o a doua treapta, tot noua, Zefiro-40, dupa care urmeaza o treia treapta, aceeasi cu cea folosita si pana acum de Vega — Zefiro-9.
De asemenea, a fost imbunatatita treapta superioara AVUM+, ce poate fi reaprinsa in timpul misiunii. AVUM+ poate fi echipata cu mai mult combustibil, astfel incat racheta poate lansa diversele incarcaturi de transport pe mai multe orbite, in functie de cerintele misiunii. In plus, capacitatea crescuta permite rachetei sa o opereze pe o perioada mai lunga in spatiu, astfel incat misiunile sa poata fi prelungite.
Motorul P120C va mai avea o utilizare in plus: acesta va fi atasat si la viitoarea racheta Ariane 6, fie cu 2, fie cu 4 module cu combustibil solid. Faptul ca aceasta componenta este folosita de ambele rachete permite o eficienta industriala sporita si imbunatateste rentabilitatea ambelor lansatoare europene.
Avand treptele principale mai mari si carcasa mai voluminoasa, sarcina utila poate fi dubla in comparatie cu Vega. Racheta Vega-C ajunge la o inaltime de 34,8m, cu 5m mai inalta decat Vega.
Configuratia noii rachete reprezinta un progres important in ceea ce priveste flexibilitatea sistemului de lansare. Vega-C poate lansa pe orbita sateliti mai mari decat o facea Vega, poate lansa doua sarcini utile principale si poate fi configurata pentru a lansa sateliti de mici dimensiuni pentru terti. Viitorul vehicul spatial al ESA, Space Rider, va fi lansat pe orbita tot cu ajutorul unei rachete Vega-C.
“Participarea Romaniei la programul optional al ESA pentru lansatori si in mod particular la Vega-C, Ariane 6 si Space Rider reprezinta pentru noi o investitie cheie in viitorul domeniului spatial din Romania. Am deschis astfel calea organizatiilor din Romania sa contribuie la realizarea celor mai noi rachete si vehicule spatiale europene. Colaborarea cu marii integratori europeni si companiile europene deja consacrate in dezvoltarea de rachete a contribuit la dezvoltarea de capabilitati critice la noi in tara,” a declarat Presedintele Agentiei Spatiale Romane (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso.
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala „Elie Carafoli” – INCAS a conceput si proiectat macheta rachetei, utilizand senzori multipli. De asemenea, INCAS a realizat teste aerodinamice si aeroacustice in tunelul sau trisonic la viteze cuprinse intre Mach 0,5 si Mach 3,5.
Control Data Systems (CDS) SRL executa activitati de Independent Software Verification and Validation (ISVV) pentru sistemul de navigatie al rachetei (VEGA Navigation Equipment), ca subcontractori ai companiei italiene AVIO.
Echipa de experti Atos din Romania a avut o contributie semnificativa la sistemul de transport spatial “Space Rider”, care va fi integrat pe Vega-C, prin implementarea unui echipament electric de sprijin la sol — Electrical Ground Support Equipment — ce permite integrarea si validarea diverselor sisteme Space Rider.
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI dezvolta un stand de testare a turbopompei de oxigen lichid pentru Vega-E. Acest stand va permite testarea unei familii mai largi de turbopompe.
Din anul 2012, Vega a jucat un rol fundamental in sectorul transportului spatial. Impreuna cu viitoarea racheta Ariane 6, folosirea si imbunatatirea rachetei Vega-C vor spori si mai mult competitivitatea europeana dupa anul 2025. Acesti pasi vin ca raspuns la cresterea rapida a concurentei la nivel mondial, Europa venind cu o oferta de configuratii bazate pe module comune.
Dezvoltarea rachetelor va continua si dupa ce Vega-C a inceput sa fie operationala. O alta varianta, Vega-E, va fi construita mai simplu — folosind o treapta superioara criogenica in locul celei de-a doua si a treia trepte Vega-C.
Zborul VV21 a fost operat de ESA, coordonatorul programului Vega-C. Constructia acesteia a fost agreata la intalnirea ministeriala din decembrie 2014, in urma succesului programului Vega. Racheta Vega-C, mai puternica, a fost raspunsul ESA la o piata in expansiune si la nevoile institutionale pe termen lung. Statele Membre ESA care participa in programul Vega-C sunt Austria, Belgia, Cehia, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Norvegia, Olanda, Romania, Spania, Suedia si Elvetia.