Sari direct la conținut

Ministerul rus al Apărării se contrazice cu realitatea după ce ucrainenii și-au repus steagul pe Insula Șerpilor

HotNews.ro
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, Foto: Russian Defence Ministry / UPI / Profimedia
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, Foto: Russian Defence Ministry / UPI / Profimedia

Ministerul rus al Apărării afirmă că, printr-un atac lansat imediat după debarcare, i-a împiedicat pe militarii ucraineni să-și repună steagul pe Insula Șerpilor, scrie Interfax. Imaginile video arată contrariul.

General-locotenentul Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, a afirmat în timpul briefingului său zilnic despre evoluția războiului că „mai mulți militari ucraineni care au fost fotografiați cu un steag au debarcat pe insulă dintr-o barcă cu motor”.

„O aeronavă a Forțelor Aerospațiale Ruse a lansat imediat o lovitură cu rachete de înaltă precizie pe Insula Șerpilor în urma căreia o parte din personalul militar ucrainean a fost distrus”, a adăugat el, susținând de asemenea că „supraviețuitorii au fugit în direcția așezării Prîmorsk din regiunea Odesa”.

Konașenkov a mai spus că „tentativa” ucrainenilor de a-și plasa steagul pe Insula Șerpilor a fost făcută „pe fundalul eșecurilor militare și a unei retrageri masive a trupelor ucrainene din Donbas”.

Ucrainenii au publicat o înregistrare video cu soldații plantând steagul pe Insula Șerpilor

O înregistrare video și mai multe fotografii publicate joi de ucraineni arată cum militarii Kievului și-au repus steagul pe Insula Șerpilor, declarațiile lui Konașenkov contrazicând realitatea obiectivă.

Ca purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov a fost cel care a anunțat pe 30 iunie că trupele ruse se vor retrage de pe Insula Șerpilor, afirmând la momentul respectiv că mutarea reprezintă un „gest de bunăvoință” pentru a arăta că Rusia nu blochează exporturile de cereale ale Ucrainei.

Considerat de unii analiști mai degrabă un propagandist al armatei ruse decât purtătorul său de cuvânt, Konașenkov a fost avansat în grad de președintele Vladimir Putin pe 7 iunie după ce s-a remarcat prin mai multe declarații demonstrabil false.

De exemplu, pe 14 mai acesta anunța că forțele armate ruse au doborât 165 de avioane ale ucrainenilor, un număr mai mare decât cel al aeronavelor de luptă pe care Kievul le avea la începutul războiului și în contextul în care niciun stat nu a livrat Ucrainei avioane militare după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.

Urmărește ultimele evoluții din a 134-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro