Timişoara: Au pornit cursele de agrement cu vaporaşele pe Canalul Bega. O călătorie costă 30 de lei
Curse de agrement cu vaporaşele vor avea loc, la fiecare sfârşit de săptămână, pe Canalul Bega. Traseul porneşte de la Timişoara, de lângă Catedrala Mitropolitană, şi continuă până la ecluza de la Sânmihaiu Român, apoi retur. Fiecare cursă durează aproximativ două ore, iar costul unui bilet este de 30 de lei.
Cursele de agrement pe Canalul Bega s-au reluat, sâmbătă, după 30 de ani, relatează News.ro.
„După mai bine de trei decenii, cursele de agrement de pe Canalul Bega vor reveni pe ruta Timişoara – ecluza Sânmihaiu Român, începând cu data de 2 iulie. Cursele vor avea loc în fiecare sâmbătă şi duminică, iar îmbarcarea pentru o plimbare de agrement spre Ecluza Sânmihaiu Român se va face din staţia Catedrala Mitropolitană, prima cursă fiind programată de la ora 12:00, iar cea de-a doua cursă de la ora 17:00”, transmite Societatea de Transport Public Timişoara (STPT).
Un bilet costă 30 de lei, însă anumite categorii de persoane pot circula gratuit.
„O cursă de agrement pe Canalul Bega de la Timişoara până la Ecluza Sânmihaiu Român va dura în jur de două ore, iar contravaloarea unei călătorii va fi de 30 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, în ambarcaţiunile noastre al căror grad de încărcare este de 50 de persoane. Beneficiază de gratuitate la călătoriile spre Ecluza Sânmihaiu Român persoanele cu dizabilităţi, copiii cu vârsta sub 7 ani, elevii, studenţii şi pensionarii de pe raza judeţului Timiş, pe baza documentelor doveditoare”, arată sursa citată.
Până acum vaporaşele au circulat doar în municipiul Timişoara
Prima cursă îl are căpitan pe Lucian Manea.
„Căpitanul Lucian Manea şi echipajul său îi aşteptă pe timişoreni şi turiştii oraşului nostru, începând de astăzi, de la ora 12, la prima cursă de agrement pe Canalul navigabil Bega, după mai bine de 30 de ani, de la Timişoara până la ecluza Sânmihaiu Român”, scrie STPT pe pagina de Facebook.
Până acum, vaporaşele au circulat doar în regim de transport public, doar pe teritoriul municipiului Timişoara.
Vaporaşele de pe Bega au câte 50 de locuri, aer condiţionat şi sunt dotate cu veste de salvare. Circulă cu cel mult 12 kilometri pe oră, iar în dreptul podurilor viteza este redusă la doar 5 kilometri pe oră. Un traseu complet, prin Timişoara, durează aproximativ o oră, de la uzina de apă şi până în zona Solventul.
Vaporaşele au început să circule pe Bega din 3 august 2018, de Ziua Timişoarei. Acestea, şapte la număr, au fost achiziţionate de Primăria Timişoara în cadrul proiectului european în urma căruia au fost reabilitate malurile Canalului Bega. Ambarcaţiunile au costat aproximativ două milioane de euro, bani proveniţi de la bugetul local.