Sari direct la conținut

O istorie a valurilor de căldură din iulie între 1882 și 2022 – Când luna lui Cuptor a fost de nesuportat

HotNews.ro
Canicula, Foto: Marcleupold, Dreamstime.com
Canicula, Foto: Marcleupold, Dreamstime.com

​Iulie este cea mai caldă lună a anului – nu degeaba i se spune luna lui Cuptor – dar uneori arșița este de nesuportat și afară ajunge să fie ca în sudul Spaniei sau în Algeria. Anii 2007, 2000 și 2012 au adus călduri cumplite, iar mai jos puteți citi despre recordurile de iulie, din 1882 până în prezent.

Informația pe scurt

  • Cea mai ridicată temperatură de iulie s-a înregistrat în 2007 când au fost +44,3 C la Calafat și +44,2 C la Bechet, cele mai ridicate temperaturi din ultimele șapte decenii.
  • Ani precum 1916, 1950, 1987, 2000, 2007, 2012 și 2017 au adus temperaturi de peste 42 de grade.
  • Cel mai vechi record care încă rezistă a fost stabilit la Cluj, unde acum 140 de ani au fost aproape 39 de grade.
  • Pe 1 iulie 2017 au fost +42 la Zimnicea, +41,9 grade la Giurgiu și 40,9 la Alexandria și Turnu Măgurele.
  • În anul 2000 au fost 37 de grade la Predeal și 33 la Brașov. În 1988 au fost 36 de grade la Miercurea Ciuc.

Cronologia căldurilor din iulie

1882

La Cluj au fost +38,6 grade în iulie, record lunar care este „în picioare” și acum.

1909

La Iași au fost 40 de grade.

1915

Au fost +40,6 C la București.

1916

Pe 5 iulie au fost +42,9 C la Alexandria, nou record național care avea să rămână timp de trei decenii. La Giurgiu au fost +42,1 pe 11 iulie, la Călărași au fost +40,5, la București +40,6 și +38,6 la Ploiești.

1927

La Drobeta Turnu Severin au fost +40,4 C

În iulie au fost la București +39,8 de grade, iar la Constanța +38,5 (record egalat abia 80 de ani mai târziu). Pentru orașul de pe malul mării +38,5 este și în prezent recordul absolut de temperatură.

1936

Maxima absolută pentru luna a șaptea la Târgu Mureș: +39 C. La Oradea au fost +39,5 C, iar la Deva, +39,6 C.

1938

La Ploiești au fost +39 C

1945

La Alexandria au fost peste 41 de grade și la final de iulie.

1946

În iulie au fost +41,8 grade la Strehaia

1950

La Jimbolia au fost +42,5 C.

1984

Au fost +22,1 grade la 14 iulie la Vf Omu.

1985

În ultima zi din iulie au fost +40,4 la Drobeta Turnu Severin și +40,2 la Călărași.

1987

Pe 25 iulie au fost +43,2 grade la Turnu Măgurele, +42,4 la Giurgiu, +40,6 la Drobeta Turnu Severin și +37,7 grade la Târgu Mureș.

1988

La început de iulie au fost +41,2 grade la Alexandria și +39,5 la Timișoara. La Miercurea Ciuc au fost +36.

Trebuie menționat și recordul absolut pentru stația meteo Sinaia cota 1500: +30 de grade, pe 6 iulie.

1989

A fost anul cu cea mai secetoasă lună iulie din ultimii 60 de ani în țară, cu o abatere de -61% față de medie.

1995

În acel an luna iulie a fost extrem de secetoasă.

2000

Pe 5 iulie au fost +43,5 la Giurgiu, +42,7 grade la Turnu Măgurele, +42,6 la Drobeta T S, +42,4 la București, +42,3 la Călărași și Alexandria și +41,2 grade la Ploiești. Până și la Brașov au fost +37,3 C iar la Predeal, +33,2 C.

2007

În 2007 au fost doborâte multe recorduri absolute de temperatură pentru luna lui Cuptor.

Cel mai sever val de căldură a fost între 15 și 25 iulie și în multe orașe din sud au fost zece zile consecutive cu maxime de peste +35 (de exemplu Călărași, Drobeta T S și București). Recordul lunii iulie, înregistrat la Giurgiu în 2000, a fost depășit pe 24 iulie, când au fost +44,3 grade la Calafat și +44,2 la Bechet.

Temperatura de la Calafat a fost cea mai mare înregistrată în țară în ultimii 56 de ani, fiind cu doar 0,2 grade sub recordul absolut de la Ion Sion.

La Turnu Măgurele au fost +43,4 grade, La Giurgiu +43,1 C iar la Craiova, +42,6 C. La toate stațiile meteo de la București au fost peste +41 de grade, culminând cu +41,8 la Filaret. Și nopțile au fost cumplit de calde în 24 și 25 iulie, cu recorduri precum minimele înregistrate la Cernavodă (+27,2), Călărași (27,1), Zimnicea și Adamclisi (27) și Giurgiu (26,2).

În aceste zece zile peste 100 de stații meteo au înregistrat recorduri absolute pentru iulie: Oradea (+40,4), Iași (+40,1), Satu Mare (+39,2), Timișoara (+41,1).

La Sibiu au fost +38,3 C.

A fost foarte cald și la munte: +29,4 la stația meteo Semenic (1.433 m alt) și +25,7 la Ceahlău – Toaca (1898 m alt).

2012

Cea mai caldă iulie din ultimele șase decenii a fost în acest an.

În iulie valurile de căldură au fost persistente și au adus în zeci de stații maxime de peste +40 de grade. Au fost +42,4 grade la Giurgiu, +41,6 grade la Calafat, +41,5 la Zimnicea și +40,9 la Alexandria și București. În multe locuri s-au stabilit noi recorduri lunare: +39,5 la Baia Mare, +37,1 la Sighetu Marmației sau +35,7 la Miercurea Ciuc. La Gura Portiței într-una dintre nopți minima a fost de +26,4 grade.

2013

La stația meteo montană Vlădeasa 1800 au fst +24,8 C.

2015

A fost a doua cea mai secetoasă lună iulie din țară în ultimii 60 de ani

A doua jumătate a lui iulie a fost mai caldă decât mediile multianuale, au fost multe localități în care maximele au trecut de +30 de grade, iar la final de iulie au fost +40,7 grade la Giurgiu.

2017

Pe 1 iulie au fost +42 la Zimnicea, +41,9 grade la Giurgiu și 40,9 la Alexandria și Turnu Măgurele.

2021

A fost mai cald decât normalul în aproape toată țara, cel mai cald fiind la Drobeta Turnu Severin, cu o medie de +27,2 C. La Arad a fost cel mai cald față de media ultimelor decenii: cu 3,3 C peste medie.

Au fost și zile ploioase și au fost depășite la Baraolt și Câmpulung Muscel două recorduri de precipitații pentru 24 de ore care datau din 1975.

Pe 28 iulie au fost +40,1 C la Băile Herculane, iar pe 29 iulie au fost +40 C la Calafat.

2022

Iulie a început cu temperaturi nocturne foarte ridicate. La ora 7 erau chiar și 27 de grade (la Șiria) și în multe locuri eau 20-22 de grade.

Când a fost foarte cald pe 1 iulie

Cele mai fierbinți zile din ultimii 40 de ani: 2017, 2003, 1990, 2012, 2021

În 2017 au fost peste 40 de grade la mai multe stații meteo.

Când a fost foarte rece pe 1 iulie: 1980, 2000, 1993, 1992, 1996

Cea mai ridicată temperatură pe 1 iulie în ultimele decenii: +42 la Zimnicea

Cea mai scăzută temperatură înregistrată pe 1 iulie: -2 C la Omu, în 1980 și 1993.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro