Wall Street încheie pe roșu cel mai prost semestru din 1970 încoace
Bursa de la New York a încheiat joi cea mai proastă perioadă de șase luni din 1970 încoace, fără prea multă consolare din cauza inflației ridicate și persistente din SUA, încurajând Fed să continue să majoreze dobânzile, potrivit AFP.
- Dow Jones a cedat 0,82%, ajungând la 30.775,43 puncte.
- Nasdaq, puternic ancorat în sectorul tehnologic, a scăzut cu 1,33%, la 11.028,74 puncte.
- S&P 500 a pierdut 0,88%, până la 3.785,38 puncte.
„Eforturile băncii centrale (Fed) de a lupta împotriva inflației stârnesc temeri tot mai mari privind o recesiune, ceea ce a dus Wall Street la cel mai prost semestru din 1970 încoace”, a declarat Edward Moya, analist la Oanda.
El a adăugat că „valul de date din SUA”, inclusiv cifrele privind inflația și cheltuielile gospodăriilor publicate joi, „au trimis un semnal că riscurile de recesiune continuă să crească”.
De la începutul anului, Dow Jones a scăzut cu 15,31%, iar Nasdaq a scăzut cu 29,51%, fiind cel mai prost început de an din istoria sa. În ceea ce privește S&P 500, acesta a scăzut cu 20,52%.
Pe piața obligațiunilor, curba randamentelor a fost practic inversată, randamentele pe termen scurt (2 ani) fiind umăr la umăr cu cele pe 10 ani, care au coborât sub pragul de 3%.
Această aplatizare a curbei este în general considerată un semn prevestitor al unei recesiuni.
Inflația prețurilor în SUA s-a menținut la un nivel ridicat în luna mai, de 6,3% în ritm anual, potrivit indicelui PCE, unul dintre principalii indicatori ai inflației, preferat de banca centrală americană (Fed).