Marin Cazacu, managerul Filarmoncii București: ”Împreună cu Luciano Pavarotti, am alungat maimuțele de pe scenă, în Malaysia”

Marin Cazacu este, de câteva luni, directorul general al Filarmonicii București și, cel mai probabil, este propietarul celui mai vechi violoncel din România. A cumpărat instrumentul din Germania, în urmă cu 30 de ani. ”E sunetul lui Cazacu!” spun toți cei din jur, atunci când îl aud cântând. Marin Cazacu este un artist apreciat în țara și străinătate și a urcat pe scenă alături de cei mai mari artiști ai lumii.

Am plătit violoncelul cu prețul a două apartamente

”​Imediat după Revoluție, românii s-au înghesuit să cumpere case, mașini, terenuri. Eu mi-am cumpărat un violoncel, am dat pe el prețul a două apartamente. Astăzi, valorează mai mult”. povestește Marin Cazacu. ”M-am orientat spre un instrument pentru că, trăind din muzică, voiam să am un suflet pereche care să mă însoțească toată viața.

Îl am din anul 1992, l-am cumpărat acum 30 de ani, dar a fost fabricat în urmă cu 204 ani. Este italian, pare un instrument de aur învechit. E galben spre portocaliu, un pic roșiatic. Ca formă este perfect pentru că instrumentele create de lutierii italieni sunt fabuloase.

Are un timbru care este inconfundabil al unui instrument vechi, e ca si cum am vorbi despre un vin vechi, dar la instrumente este mai mult decât atât. România nu mai are instrumente de mare valoare, eu am găsit violoncelul acesta vechi în Germania.

Piața de instrumente muzicale este, de fapt, în Europa Occidentală – Italia, Franța, Germania. Proprietarul violoncelului era mai în vârstă și dorea să îl vândă. A fost o ocazie pe care nu am ratat-o”.

Cum am alungat maimuțele din junglă, alături de Luciano Pavarotti

Violoncelistul Marin Cazacu a povestit una dintre întâmplările pe care le-a trăit alături de tenorul Luciano Pavarotti. ”Eram în Malaysia, pe o insulă privată, totul era foarte bine și frumos, cu o orchestră în spate. Pe acea insulă nu exista scenă așa că s-a creat o scenă improvizată, într-o poeniță. Fuseseră invitați premieri și șefi de stat din toate țările asiatice să asiste la acest concert.

Ceea ce a urmat e de nedescris, pentru că cei care au organizat concertul în junglă nu și-au imaginat că atunci când am început să cântăm, eu și Pavarotti (eram în duet cu Pavarotti), toate maimuțele s-au pornit să urle, să sară deasupra noastră. Noi încercam să le îndepărtăm cu arcușul, iar Pavaroti cu batistuța lui celebră, părea comic, dar era foarte simpatic” – a adăugat artistu

Am pierdut toate trenurile la un concurs în Germania

Marin Cazacu a povestit o altă întâmplare de neuitat, petrecută în Germania. „Am participat la un concurs în Germania dar am pierdut toate trenurile care ne-ar fi dus acolo. Era în anii 80, am luat într-un final un taxi pe timp de noapte, doar ca să ajungem în timp util.

Am ajuns cu o oră mai târziu decât eram programat, dar am avut noroc că m-au acceptat. Am cântat ultimul, dar am ieșit primul, juriul mi-a dat premiul întâi. E un moment care nu se uită.”

Am avut noroc de vecini buni

”În familia mea, toți sunt muzicieni: și soția și cei doi copii ai mei. Suntem o familie foarte unită, profesia ne face să comunicăm cu oamenii iar muzica ne-a unit mai mult decât ne-am fi imaginat noi.

Când stăteam într-un apartament toți, vecinii noștri mă întrebau: maestre, aveți un Conservator și acasă? Le spuneam că nu e vorba de așa ceva. Fiecare repeta în camera lui, dar am avut noroc de vecini care au apreciat profesia noastră.

Nu cântăm la instrumente care să producă sunete foarte puternice. Violoncelul are întotdeauna o sonoritate blândă, dulce, umană, aș putea spune. Vioara la care cântă fata noastră este, de asemenea, un instrument plăcut, liric.

Flautul, la care soția mea cântă, pare un instrument mai zgomotos dar nu este așa.. Ba, din contră, în urma unor succese de-ale noastre, pe care vecinii noștri le urmăreau pe facebook, la radio sau la televiziune, ne lăsau la ușa de la intrare câte un buchet de flori sau o sticlă de șampanie. Sunt lucruri de care suntem încântați să le povestim, pentru că ne-au marcat existența”.

Tinerii sunt atrași de bani, dar cei pasionați nu abandonează muzica

”Eu voiam să mă fac tenor, dar pe atunci aveam doar 10 ani și nu puteam să iau ore de canto pentru că eram prea mic, iar cei din comisie m-au îndrumat spre violoncel. Așa m-am apropiat de acest instrument și nu regret nicio clipă această alegere.

Pandemia ne-a arătat cât de important e pentru cei care cântă la un instrument muzical să se retragă în cămăruța lui și să cânte, este un remediu care vindecă instantaneu. Eu, dacă reușesc să cânt și trei note pe zi, mă simt fericit.

Dragostea pentru muzică nu dispare nicio secundă. Din contră, se amplifică o dată cu vârsta. Întotdeauna, România va avea talente, pentru că suntem un popor care nu duce lipsă de așa ceva.

Evident, tinerii se orientează și către business, pentru că se câstigă mai bine, dar cei care iubesc muzica cu pasiune nu o vor abandona pentru un ban în plus. În momentul în care te afli pe scenă, în fața publicului, uiți de ceea ce se întâmplă în jurul tău” – susține violoncelistul Marin Cazacu.