Sari direct la conținut

Poșta lituaniană vinde timbre cu drona Bayraktar: Recomandăm să trimiteți scrisori lui Olaf Scholz și Macron

HotNews.ro
Timbrul cu drona Bayraktar, Foto: Facebook - Andrius Tapinas
Timbrul cu drona Bayraktar, Foto: Facebook - Andrius Tapinas

​Poșta lituaniană a început să vândă un timbru care înfățișează drona Bayraktar de fabricație turcească după ce locuitorii țării au strâns bani pentru cumpărarea uneia care să fie donată Ucrainei, relatează Ukraîinska Pravda.

Poșta de la Vilnius recomandă de asemenea trimiterea de scrisori liderilor mondiali cu acest timbru, menționându-i explicit pe cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron, ambii criticați puternic din cauza conversațiilor lor telefonice cu Vladimir Putin.

Președintele polonez Andrzej Duda a lansat joi un nou atac dur la adresa celor doi, afirmând că să discuți cu Putin e ca și cum ai discuta cu Hitler. Comentariile sale au venit la două zile după ce Scholz a încercat să justifice discuțiile avute la telefon cu liderul de la Kremlin.

Lituanienii și povestea crowdfunding-ului pentru drona Bayraktar

Poșta lituaniană a emis acest timbru în onoarea campaniei de donații pentru achiziționarea unei drone Bayraktar pentru Forțele Armate ale Ucrainei, inițiată de jurnalistul lituanian Andrius Tapinas.

În doar trei zile lituanienii au strâns aproape 6 milioane de euro pentru a cumpăra o dronă turcească și a o Kievului, obiectivul campaniei de crowdfunding fiind de 5 milioane de euro.

„Înainte de începerea acestui război, niciunul dintre noi nu credea că vom cumpăra arme. Dar acum este un lucru normal. Trebuie făcut ceva pentru ca lumea să se îmbunătățească”, a spus Agne Belickaite, în vârstă de 32 de ani, care a trimis 100 de euro imediat ce strângerea de fonduri a fost lansată.

La puțin timp după strângerea sumei necesare, compania turcă Baykar, cea care produce drona, a anunțat că va dona gratis Ucrainei o Kayraktar TB-2 pe care lituanienii voiau s-o plătească cu donațiile.

Și tapinas recomandă trimiterea de scrisori către Scholz și Macron

Ministrul lituanian al Apărării a mulțumit companiei pentru decizia sa, anunțând că banii strânși vor fi folosiți pentru muniția dronei și alte donații către ucraineni.

Jurnalistul Andrius Tapinas a salutat recomandarea serviciului poștal lituanian de a trimite scrisori cu acest timbru către instituțiile de conducere ale Uniunii Europene, conducerilor organizațiilor internaționale și liderilor țărilor europene, făcând de asemenea apel la un sprijinin mai activ acordat Ucrainei, inclusiv cu arme.

Jumătate din banii obținuți din vânzarea timbrelor vor fi donați unei organizații caritabile care oferă ajutor umanitar Ucrainei.

Urmărește ultimele evoluții din a 106-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro