„Lovitură de trăznet” în Parlamentul European care a respins un proiect-cheie privind combaterea schimbărilor climatice
Eurodeputaţii au respins miercuri un text-cheie privind reforma pieţei europene a carbonului cu scopul de a combate schimbările climatice, considerat insuficient de ambiţios de Verzi şi de stânga, ceea ce va duce la o renegociere a sa, relatează AFP și Agerpres.
Acest text, care prevede extinderea pieţei de schimb a cotelor de emisii de CO2, dar şi suprimarea cotelor gratuite pentru industriaşii europeni în schimbul unei taxe pe carbon la frontierele UE, a fost respinsă spre surprinderea generală cu 340 de voturi contra, 265 pentru şi 34 de abţineri.
Parlamentul European urmează să se pronunţe miercuri asupra a opt din cele 14 texte din foaia de parcurs propusă în iulie 2021 de Comisia Europeană pentru a reduce cu 55% până în 2030, în raport cu 1990, emisiile de gaze cu efect de seră în UE.
Neînțelegeri în parlamentul de la Strasbourg
„Lovitură de trăsnet! Majoritatea trebuie să-şi revadă propunerea (…) din cauza regulilor insuficient de ambiţioase. Clima nu aşteaptă”, a comentat eurodeputata Karima Delli (Verzi).
„Ce zi teribilă. Este o ruşine să vezi extrema dreaptă votând cu socialiştii şi cu Verzii”, a declarat Peter Liese, din grupul PPE, raportor al textului respins, într-o ambianţă foarte tensionată în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.
Eurodeputatul german a făcut apel la revizuirea textului în comisia parlamentară de specialitate pentru a propune un vot ulterior asupra unei variante revizuite, ceea ce o largă majoritate a eurodeputaţilor a aprobat.
Propunerea legislativă supusă votului eurodeputaţilor privind piaţa carbonului reprezintă un compromis între PPE, primul grup ca pondere din PE, şi Renew Europe (centrişti şi liberali).
Măsurile propuse în planul respins de eurodeputați
Aceasta prevedea în special o reducere cu 63% până în 2030, în raport cu 2005, a emisiilor sectorului supuse tranzacţiilor pieţei europene de carbon – mai mult decât obiectivul propus de Comisia Europeană (-61%), dar în recul net faţă de votul din Comisia ENVI (Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară) a PE (-67%).
De asemenea, textul prevedea ajustarea calendarului pentru eliminarea cotelor de emisii gratuite acordate industriaşilor europeni, pe măsură ce vor fi taxate importurile în UE în sectoarele poluante pe baza preţului CO2 european.
Un amendament al textului, propus de PPE şi adoptat miercuri, cerea o menţinere până în 2034 a acestor cote gratuite în UE, în numele competitivităţii întreprinderilor, ceea ce amâna până în 2034 introducerea completă a taxei pe carbon la frontiere.
Anterior, Comisia ENVI a votat ca această „ajustare la frontiere” să se aplice în totalitate din 2030 (cinci ani mai devreme decât propunea Comisia) şi ca aceste cote gratuite să fie suprimate de la acea dată. Textul final care includea acest amendament a provocat o puternică opoziţie a Verzilor, social-democraţilor şi stângii radicale, dar şi a extremei drepte în hemiciclu.