De ce a plecat Sheryl Sandberg de la Facebook – Epuizare, anchete, controverse
Plecarea lui Sheryl Sandberg de la Meta (Facebook) a uimit multă lume, dar per total nu este o surpriză, scrie Wall Street Journal care explică faptul că de ani de zile multe lucruri s-au schimbat în rău pentru ea.
Printre explicațiile demisiei se numără sindromul de burnout, anchete interne legate de activitatea ei, o influență tot mai scăzută la nivelul companiei, dar și o relație tot mai rece cu Mark Zuckerberg.
Sandberg a avut și multe probleme personale: soțul a murit în 2015, în timpul unei vacanțe în Mexic, iar în ultimul timp au continuat problemele de familie, unele fiind legate și de Covid 19.
Sandberg este printre cele mai cunoscute femei din tehnologie, a scris cărți apreciate, s-a scris și despre aspirațiile ei politice și a fost dată ca exemplu ce arată că și femeile pot ajunge în posturi importante și pot schimba radical un business.
În interiorul Facebook a scăzut însă influența ei și tot mai puțini oameni îi raportau direct, în timp ce influența lui Mark Zuckerberg a tot crescut.
Au fost și anchete interne, una fiind despre modul în care Sandberg s-ar fi folosit prea mult de resursele companiei în scopuri personale.
Epuizarea a fost un motiv important pentru demisie, spun sursele citate de WSJ. Ea și-a amânat mult timp un concediu mai lung și a fost supărată de faptul că i s-au pus „în cârcă” multe dintre eșecurile companiei.
Mai mult, ea nu a participat la multe dintre întâlnirile la nivel înalt din grupul Meta pe tema investițiilor în metavers, universul virtual în care Facebook vrea să investească multe milioane de dolari. A fost încă un semn că puterea ei în companie s-a diminuat, relația cu Zuckerberg s-a „răcit” și nimic nu mai era precum în anii de creștere puternică 2012 – 2016.
Oricum ar fi, Sandberg a avut o contribuție importantă la creșterea fulminantă a Facebook între 2007 și 2021, de la un business anual de 153 milioane dolari și 500 de angajați, la afaceri de 118 miliarde dolari și efective de 77.000 de oameni.