Sari direct la conținut

FOTO Iordania: o incursiune turistică și culturală, de la locuri de vizitat și chestii de mâncat, la drepturile femeii, într-una din cele mai trending destinații exotice

HotNews.ro
Petra, vacanta in Iordania, Foto: Hotnews
Petra, vacanta in Iordania, Foto: Hotnews

​Dacă îți dorești o experiență orientală autentică și ești pregătit să lași confortul Europei deoparte, Iordania poate fi destinația potrivită. Ca turist, te vei simți aici bine primit și în siguranță.

Denumirea oficială a țării, Regatul Hașemit, își are originea în familia profetului Muhammad, Hashim, iar familia regală este considerată descendentă a acesteia. Regele Abdullah al II-lea alege prim-ministrul, în timp ce parlamentul este ales de popor.

Vacanțe pe cont propriu sau organizate de agenții, la fel de sigure

Iordania nu este o țară bogată, iar pătura de mijloc nu prea există între cetățeni. Este însă un loc încărcat de istorie, care-ți pune imaginația la încercare și-ți răsfață simțurile. Turismul este unul dintre cele trei mari sectoare economice importante, alături de agricultură (fructe, legume, dar și măslini și smochine din abundență) și producția de minerale (fosfați și potasiu).

Pe lângă obiectivele culturale și naturale care au fost incluse în patrimoniului mondial UNESCO, cum ar fi orașul Petra sau deșertul Wadi Rum, Iordania are peisaje care, pe măsură ce le descoperi, vor continua să te surprindă.

Deși are deschidere la Marea Roșie și la Marea Moartă, Iordania este destul de deluroasă, ceea ce o face perfectă pentru drumeții. Apropo de asta, există „Jordan Trail”, unde, timp de 40 de zile și 675 de kilometri, parcurgi țara dintr-un capăt în altul, pe jos, de-a lungul unui traseu special.

O excursie organizată poate fi cea mai bună metodă de a te bucura de atracțiile acestei țări, deoarece nu va trebui să-ți bați capul cu obiectivele sau cazările, însă poți alege să vii și de capul tău aici, dacă te simți aventurier.

Îți poți face singur traseul și îți poți închiria o mașină de la aeroport care să te poarte unde îți dorești. Șoselele din afara orașelor sunt destul de libere, iar drumurile (cât de cât) bune. În cele câteva zile pe care le-am petrecut aici, am întâlnit un cuplu de români de 70+ ani, care călătorea pe cont propriu, fără agenție, și care m-a asigurat că întreaga lor experiență a fost una fără probleme.

Însă, e bine de știut că pentru a intra în țară ai nevoie de viză (aproximativ 56 de dolari) și de un pașaport cu valabilitate cel puțin șase luni; de asemenea, poți opta pentru Jordan Pass, care include și viza și intrarea la cele mai importante obiective turistice.

Iordania, aflată 400 de ani sub Imperiul Otoman, este o țară majoritar musulmană (8% sunt creștini), iar 60% dintre cetățenii săi provin din Palestina. În plus, peste 750 mii de refugiați din peste 60 de naționalități diferite trăiesc aici, iar mulți au reușit să fie integrați și li s-a oferit permis de muncă, așa că mixul cultural este vizibil.

Este de apreciat cum „această Elveția orientală” reușește să mențină lucrurile sub control și să-și promoveze atracțiile și turismul. Am citit multe despre poporul iordanian înainte să-l vizitez și toate informațiile despre ospitalitatea lor se confirmă – vei auzi la tot pasul „Welcome to Jordan” și vei fi întrebat de unde ești, fără să tragă nimeni de tine sau să fie prea insistent. Lumea este zâmbitoare, sociabilă și curioasă, mulți vorbesc engleză, așa că poți afla lucruri interesante despre cultura sau viața lor chiar de la ei.

Back to the city – Amman, capitala

Amman. FOTO: Cofetaria

În Iordania vei găsi multe lanțuri occidentale precum Starbucks, McDonalds și altele, precum și mall-uri grandioase cu magazine populare precum Zara sau H&M. Nu vei găsi aici atât de multe gunoaie ca în Egipt, iar atmosfera este un mix între modern și tradițional, care te va îmbrățișa val-vârtej și te va ține cu ochii uimiți la fiecare colț de stradă.

Odată ajuns în Iordania, trebuie să vizitezi Amman, „orașul Alb”, cunoscut sub numele de Philadelphia în timpul Imperiului Roman. La fel ca Roma, orașul a fost construit pe șapte coline, dar între timp s-a extins și se întinde pe 19 dealuri.

Pe cel mai înalt dintre ele vei găsi Citadela, unde se află ruinele Palatul Umayyad și ale templului lui Hercule, da și rămășițe dintr-o statuie imensă a acestuia, despre care arheologii susțin că ar fi avut 12 metri. Citadela oferă priveliști spectaculoase asupra așezărilor albe care domină zarea, dar și asupra Amfiteatrului Roman, dotat cu 6 mii de locuri și construit spre nord, pentru a oferi umbră spectatorilor.

Amfiteatrul Roman, Amman. FOTO: Cofetaria

Aici încă se țin concerte în aer liber, la fel cum încă se țin și la Odeon, o versiune mai mică a Teatrului Roman, aflată în apropierea acestuia. Mașini, claxoane, oameni și magazine lipite unul de altul, cam asta găsești în centrul orașului – aur, rochii, parfumuri, dulciuri, vânzători ambulanți – nu pare să existe lucru pe care să-l vrei și pe care să nu-l găsești în shop-urile Amman-ului.

Te așteaptă o nebunie vizuală, unde tot ce trebuie să faci este să ții pasul și să nu te lași copleșit, nici de atracțiile orașului, nici de străduțele acestuia, sub formă de trepte, de multe ori ornate cu artă stradală colorată.

Amman are peste patru milioane de locuitori, iar traficul este mereu blocat între 7 dimineața și 9 seara, ore în care oamenii merg și se întorc de la muncă.

În schimb, poporul iordanian începe weekendul de joi seara, până sâmbătă seara, așa că așteaptă-te, cel puțin în lunile călduroase, ca toată lumea să fie în stradă, la cafenele sau la plimbare. În zilele de weekend vei simți însă și liniștea, deoarece atunci oamenii dorm de obicei până la 12 după-amiaza și se bucură de timpul liber.

Orașul nu este cel mai prietenos să-l parcurgi la pas, dar anumite cartiere și străzi sunt perfecte pentru asta. Rainbow Street este faimoasă, plină de shop-uri, cafenele, restaurante, toate cu vibe occidental și modern, dar și cu elemente autentice. Multe dintre aceste locuri oferă și alcool, însă fii pregătit să plătești echivalentul a 40 și 50 de lei pentru o bere.

Iordania, mai mult decât Petra

Petra. FOTO: Cofetaria

Când spui Iordania, de multe ori te gândești la Petra, un loc aparte, numit în 2007 „una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne.” Orașul Roz, parte al Patrimoniului Mondial UNESCO din 1985, datează de mii de ani și obișnuia să fie capitala regatului Nabatian, însă nu există documente de atunci, iar poveștile despre acest loc sunt știute din vremea romanilor și datorită arheologilor care au făcut descoperi aici.

Petra poate fi explorată în câteva zile cu toate minunile sale, dar dacă petreci doar câteva ore în acest loc, vei merge patru kilometri prin canioanele sale și te vei minuna la sculpturile din piatră, cum ar fi Mormintele Regale. Nabatienii țineau foarte mult la viața de apoi, iar casele lor au fost făcute din materiale simple, așa că cele mai impresionante construcții sunt aceste morminte grandioase.

Petra. FOTO: Cofetaria

„The Treasury” este poate cel mai popular templu al Petrei, o fațadă foarte bine conservată, unde poți face poze memorabile – reprezintă elementul cel mai prezent în online și în poveștile despre orașul străvechi, dar este doar o mică parte din ceea ce vei găsi aici; interesant este și faptul că mare parte din oraș este în continuare sub pământ, dar nu sunt îndeajuns de multe fonduri pentru a continua excavarea acestora.

În Petra lucrează beduini, care susțin că sunt descendenți ai nabatienilor și care au trăit în aceste locuri încă din secolul al XIX-lea. Odată cu popularizarea locului, guvernul i-a scos din Petra și le-a creat un oraș lângă, dar comerțul pe care-l fac aici este singura lor sursă de venit. Nu vor fi foarte insistenți cu tine, însă e bine să-i refuzi într-un mod politicos, cu zâmbetul pe buze, așa cum m-a sfătuit Ali, ghidul meu.

De-a lungul drumului prin Petra vei da peste diferite corturi cu terase unde poți să stai să bei un fresh, apă rece sau o cafea, Dacă vrei să cumperi bunuri de la beduini, nu uita că cel mai bine este să negociezi. Așa cum îți povesteam, Iordania este o țară care oferă ochilor foarte multe, iar atracțiile sale se duc dincolo de orașul străvechi și merită descoperite pas cu pas.

Muntele Nebo, locul menționat în Biblie, unde Moise a primit o vedere asupra Țării Făgăduinței înainte de moartea sa, oferă o priveliște uluitoare asupra Cisiordaniei peste valea râului Iordan, în timp ce Valea Danei, una dintre cele mai importante rezervatii naturale ale țării, te va copleși cu frumusețea ei; în satul Dana, care datează de sute de ani și care între timp a devenit un sătuc turistic (cu ajutorul unui program de reabilitare guvernamental), te poți caza pentru a face trasee în interiorul văii.

Jerash. FOTO: Cofetaria

Să nu uităm nici de Jerash, cel mai bine păstrat oraș roman, în afara Italiei, unde-ți poți imagina cât de bogată și interesantă a fost viața oamenilor, cu peste 6500 de ani în urmă.

Ar fi bine să oprești și la Marea Roșie, în orașul Aqaba, considerat tax-free, deci locul unde găsești alcool ieftin. Este turistic și animat, plin de magazine, hoteluri, restaurante și bazaruri și te invită să stai la plajă. Atmosfera aici este mult mai relaxată ca în restul țării și vei descoperi și elemente europene care te vor surprinde, cum ar fi cafenelele de specialitate.

Marea Moartă. FOTO: Cofetaria

Marea Moartă este o altă destinație în sine dar care, din păcate, din cauza încălzirii globale, pierde în fiecare an din nivelul apei, aproximativ un metru, ceea ce poate duce la secarea ei în timp.

Un alt loc special este deșertul Wadi Rum, cunoscut și sub numele de Valea Lunii, unde s-au filmat producții precum „Dune”, „Alladin” sau „Marțianul.” Nisipul roșiat și formațiunile muntoase te trimit cu gândul la planeta Marte, iar dacă alegi să faci o plimbare cu jeep-ul la apus, vei avea parte de o experiență care-ți va rămâne la suflet.

Aici există camping-uri de lux, special amenajate cu tot ceea ce ai nevoie, unde se organizează și excursii de „privit stelele”, iar dacă vrei să vezi cerul în toată gloria lui, ar fi păcat să nu le dai curs.

O incursiune culinară orientală

Mâncare iordaniană, Amman, restaurant Soufra. FOTO: Cofetaria

Iordanienilor le place să mănânce, bucătăria lor combină mai multe influențe ale popoarelor din jur, iar porțiile sunt generoase, motiv pentru care mulți nu vor înțelege de ce nu poți mânca tot ceea ce-ți oferă.

Orice masă începe cu „antreurile” – lipii calde, humus, salate de vinete, falafel-uri, aripioare picante, măsline, sau sambusek-uri umplute cu brânză, iar când simți că te-ai săturat vine felul principal, în general carne de vită, oaie sau pui, alături de orez și salată, în diferite forme și combinații. La final te așteaptă deserturile fabuloase și feliile dulci de pepene roșu, pe care le poți savura alături de o cafea tradițională cu cardamon.

E de așteptat să pui câteva kilograme în plus în țara asta, mai ales dacă ești gurmand, așa că nu rata nicio plimbare pe jos, dacă vrei să rămâi în formă. Dacă ai ocazia, atunci când ești în Amman, îți recomand să mănânci la restaurantul Sufra– pe lângă terasa ruptă din basme, poziționată într-o grădină liniștită și romantică, înconjurată de verdeață, vei fi răsfățat cu preparate tradiționale iordaniene. Nu este cel mai ieftin loc din oraș, dar întreaga experiență va fi memorabilă pentru papilele tale gustative.

Femeile din Iordania și libertățile lor

Aqaba, Iordania. FOTO: Cofetaria

Femeile din Iordania nu sunt obligate să poarte hijab și pot alege dacă vor asta sau nu, însă multe o fac cu mândrie, după cum mi-a povestit T., o tânără de 19 ani, studentă la Universitatea de Asistente din Amman. Vei observa foarte multe femei care sunt angajate, care conduc, se plimbă prin oraș sau stau la terase și restaurante cu prietenele lor, la fel ca-n orice oraș european.

T., îmbrăcată modern, cu o rochiță mov, îmi povestește cum are planuri mari cu viața ei, își dorește să facă un master și să vizite lumea, dar își face griji din cauza societății care nu-i oferă foarte multe oportunități.

Am încurajat-o să încerce să-și urmeze visele sau măcar să nu renunțe la ele, moment în care a răsuflat ușurată, mai ales când i-am spus că nici în alte colțuri ale lumii nu e ușor pentru femei să aibă o carieră. Însă Iordania este o țară patriarhală, unde încă se practică căsătoriile aranjate, iar relațiile extra-maritale nu sunt acceptate.

Cu toate astea, T., ca orice altă adolescentă, mi-a povestit entuziasmată despre prima ei dragoste și cum nu pot fi împreună, deoarece „au puncte de vedere diferite”, iar ea are multe idei și planuri și gânduri, în timp ce el nu este de acord cu ele.

Curiozitatea pentru culturile diferite a venit din ambele părți, iar dacă ai șansa unei discuții intime cu o femeie de aici, vei descoperi cât de multe lucruri ai în comun cu ea, în ciuda unor cutume și religii diferite. Țara este musulmană și conservatoare, iar înțelegerea culturii ar trebui să vină de la sine într-un astfel de context.

Ești liberă să te îmbraci cum vrei (mulți localnici sunt obișnuiți cu turiștii), dar dacă vei purta cel mai sexy outfit sau fuste scurte, vei face notă discordantă cu tot ceea ce este în jur și pare și o lipsă totală de respect pentru mediul în care te afli. Nu vei fi hărțuită pentru asta, dar vei atrage priviri nedorite sau intrigate, atât din partea femeilor, cât și a bărbaților. Nici iordanienii nu se vor simți confortabil și nici tu.

Procesul răbdător al divorțului

Petra, Iordania. FOTO: Cofetaria

Ghidul meu Ali, tată de trei fete și un tip deștept și deschis la minte, mi-a povestit puțin și despre viața de familie, pe care el o urmează conform religiei sunite, cu accente de modernism. Soția lui este profesoară de chimie, iar salariul ei rămâne al ei, în timp ce salariul lui este destinat familiei.

În mod normal, bărbatul ar trebui să gestioneze și banii femeii, dar în cazul lor, lucrurile stau diferit. Am fost curioasă să aflu despre cât de ușor este să divorțezi într-o astfel de țară, iar el mi-a povestit despre procesul despărțirii.

Înainte de final este începutul, când bărbatul trebuie să ofere o sumă de bani tatălui fetei, bani care ajung tot la ea, pentru a-și cumpăra aur și haine pentru nuntă. Apoi, dacă lucrurile nu merg bine prima oară, și s-au încercat toate metodele împăcării, atât în cuplu, cât și cu ajutorul familiei, cei doi trebuie să aștepte o perioadă de 90 de zile până ca divorțul să fie finalizat.

În acest timp, ei se pot împăca sau nu, dar durata a fost hotărâtă și pentru a se vedea dacă femeie este însărcinată sau nu. Odată divorțați, bărbatul nu mai are nicio responsabilitate față de femeie, ci doar pentru copii. Cu toate astea, Coranul vorbește despre cum femeia trebuie să fie respectată după separare.

Însă, după primul divorț, dacă partenerii vor să se căsătorească din nou, trebuie să ia de la capăt procesul cu plata de dinaintea căsătoriei, însă există o limită de câte ori trebuie să facă asta. Dacă partenerii se căsătoresc și divorțează de două ori, al treilea divorț va fi ultimul, deoarece nu se mai pot căsători, decât după ce femeia se va căsători și va divorța de un alt bărbat.

Așa cum explică Ali, logica acestei reguli are două direcții – prima este că bărbatul nu va divorța și a treia oară, dacă știe că este definitiv, iar a doua are legătură cu relația și faptul că cei doi parteneri nu sunt compatibili, motiv pentru care femeia poate să-și găsească fericirea în altă parte. Și dacă tot suntem la acest capitol, bărbații au voie să aibă mai multe neveste, însă trebuie să le trateze pe toate la fel, în mod egal. Pe lângă faptul că este o cheltuială enormă, Ali mă asigură că „o singură soție este de ajuns.”

În loc de concluzie

Muntele Nebo, Iordania. FOTO: Cofetaria

Dacă te-ai hotărât să vizitezi Iordania, mergi cu inima și simțurile deschise, deoarece țara nu te va dezamăgi, ci va reuși să te surprindă și chiar să te convinsă să ajungi din nou în locurile sale.

Asumă-ți faptul că pășești într-o cultură diferită și fii curios și respectuos în ceea ce o privește, vei avea numai de câștigat. Se spune că oamenii sfințesc locul, iar iordanieii par să înțeleagă tare bine vorba asta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro