Juriul se retrage să delibereze în procesul Johnny Depp vs. Amber Heard
Juriul s-a retras pentru a delibera în procesul de defăimare dintre Johnny Depp și Amber Heard, după ce avocații lor și-au prezentat vineri pledoariile finale la tribunalul din Fairfax, în apropiere de capitala americană Washington, potrivit AFP.
Actorul în vârstă de 58 de ani o acuză pe fosta sa soție că i-a distrus cariera și reputația prin publicarea unui articol de opinie în 2018, în care se descria ca fiind „o figură publică care reprezintă violența domestică”.
Actrița în vârstă de 36 de ani a ripostat, spunând că plângerea „frivolă” este o continuare a „abuzului și hărțuirii” pe care le-a îndurat în timpul relației cu fostul ei soț.
Amber Heard a declarat joi că a primit „mii” de amenințări cu moartea de când a început procesul împotriva fostului său soț Johnny Depp, care o dă în judecată pentru defăimare la un tribunal din SUA, potrivit AFP.
„Primesc sute de amenințări cu moartea în mod regulat, dacă nu chiar în fiecare zi; mii de când a început acest proces”, a declarat actrița în vârstă de 36 de ani, rechemată la bară în ultima zi după declarațiile martorilor.
- Amber Heard nu a rămas cu mai puține scene în „Aquaman 2”din cauza știrilor negative despre ea, afirmă Warner Bros.
- Johnny Depp, mărturie emoțională în instanță:Nu am lovit niciodată o femeie, acuzațiile sunt odioase