Sari direct la conținut

Reducere de 50 de bani pe litrul de carburant: Ajutor de stat pentru ca transportatorii să nu-și facă plinul în alte țări și să nu dea faliment

HotNews.ro
Pompa alimentare carburant, Foto: Hotnews
Pompa alimentare carburant, Foto: Hotnews

Aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de marfă și de persoane vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 milioane de lei pentru compensarea creșterii prețului pentru combustibil generat de războiul din Ucraina și evitarea falimentului, potrivit unui memorandum discutat miercuri de Guvern. Ajutorul se va acorda sub formă de grant, valoarea acestuia fiind de 50 bani pe litrul de combustibil achiziționat, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere.

Schema de ajutor de stat a fost inițiată de Ministerul de Finanțe și de Ministerul Transporturilor.

Motivele ajutorului de stat: Stoparea creșterii prețurilor de transport și posibila reorientare a transportatorilor pentru alimentare în alte țări

În Memorandum sunt detaliate motivele lansării acestei scheme de ajutor de stat, astfel:

  • „În prezent, operatorii de transport rutier se află la limita supraviețuirii din cauza creșterii inflației și a prețului la combustibili, costurile de operare crescând semnificativ.
  • Firmele de transport rutier nu au posibilitatea absorbției creșterii costurilor de operare, presiunea prețului combustibilului aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvența sau chiar falimentul acestora.
  • Spre exemplu, costul de operare al transportului rutier de marfă a crescut cu 21% în perioada Decembrie 2021 – Aprilie 2022.
  • În vederea stopării creșterii prețurilor aferente operațiunilor de transport rutier de mărfuri/persoane care determină majorarea costurilor și pentru alte produse și servicii, pentru preîntâmpinarea unei posibile reorientări a transportatorilor rutieri în efectuarea alimentării cu combustibil a mijloacelor de transport în alte state, în acord cu cele cuprinse în Comunicarea Comisiei, Guvernul României poate adopta un măsuri legislative în acest sens.”, se arată în Memorandum.

De ce riscă falimentul firmele de transport

În Memorandum, se arată că în aprilie 2022 prețul combustibilului a ajuns să reprezinte 55% din costurile de operare ale transportatorilor, față de 47% în Dec 2021.

De la începutul anului până în prezent prețul combustibilului a crescut cu 39%.

În perioada Dec. 2021 – 4 Apr. 2022 costul de operare al transportului rutier de marfă a crescut cu 21% pentru transport național și cu 12% pentru transport internațional.

Firmele de transport rutier au o marja de profit net de 6-7%. În condițiile creșterii costurilor cu 21% transportatorii nu au posibilitatea absorbției acestora, majoritatea riscă falimentul.

HotNews.ro a scris recent că Ministerul de Finanțe a lansat în consultare publică un proiect de Hotărâre de Guvern pentru această schemă de ajutor de stat privind reducerea cu 50 de bani pe litrul de carburant.

Proiectul face parte din pachetul de măsuri economice „Sprijin pentru România” de 17,3 miliarde de lei (fonduri naționale și europene), anunțat în 11 aprilie de Coaliția PNL, PSD, UDMR.

Cine va beneficia de 50 de bani pe litrul de carburant

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectueazã transport rutier de mãrfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiții:

  • sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
  • dețin cel puțin un vehicul eligibil;
  • operatorii economici stabiliți în România trebuie sã nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedurã fiscalã sau sã nu se afle în inactivitate temporarã, înscrisã în Registrul Comerțului și sã nu beneficieze de alte compensații pentru activitatea de transport desfãșuratã cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectueazã transport public local;
  • nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;
  • alimenteazã vehiculele eligibile dupã cum urmeazã: de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute;
  • nu se aflã în procedurã de executare silitã, faliment, dizolvare, închidere operaționalã sau lichidare;
  • nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
  • operatorii licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie sã prezinte o declarație pe propria rãspundere din care sã rezulte cã efectueazã transport rutier de mãrfuri în cont propriu, precum și o listã a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mãrfuri în cont propriu și dețin o licențã comunitarã, pentru transportul rutier de mãrfuri contra cost și pentru transportul de persoane.

Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicitã compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusã la Autoritatea Rutierã Românã, începând cu prima zi a trimestrului urmãtor celui pentru care se solicitã plata ajutorului de stat.

În categoria cheltuielilor eligibile se încadreazã facturile emise cu 30 de zile lucrãtoare înaintea publicãrii în Monitorul Oficial hotãrârii.

Până când se emit deciziile de compensare

Deciziile de compensare se emit pânã la 31.12.2022, iar plata efectivã a ajutorului de stat se poate face pânã la 31 iulie 2023, inclusiv.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un numãr estimat de 3000 de operatori economici.

Ministerul Finanțelor, Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã și Autoritatea Rutierã Românã – A.R.R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informațiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Schema de ajutor de stat a fost elaboratã în baza punctului 2.1. Ajutoare limitate, Capitolul 2 – Mãsuri temporare de ajutor de stat din Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de crizã pentru mãsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01) și se notificã la Comisia Europeanã în vederea autorizãrii.

IMPORTANT: Activitatea de compensare a creșterii prețului la combustibil la nivelul Autorității Rutiere Române – A.R.R. necesită alocarea de resurse umane, având în vedere numărul mare de solicitări preconizate ale operatorilor economici ca urmare a licențierii operatorilor care utilizează autovehicule sau combinații de vehicule destinate exclusiv transportului de mărfuri, a căror masă maximă autorizată depășește 2,5 tone, dar nu depășește 3,5 tone și care sunt implicate în transportul intern și international, precum și multitudinea de documente depuse de către aceștia.

Conform notei de fundamentare, ARR va putea desfășura activitățile rezultate din calitatea de Administator al schemei de ajutor de stat, numai în situația în care se aprobă suplimentarea numărului total de posturi ale instituție cu numărul necesar desfășurării acestor activității, precum și crearea posibilității de ocupare a acestor posturi.

Amenzi pentru cei care nu păstrează documentele justificative 10 ani

Cei care beneficiază de compensare vor trebui să păstreze anumite documente timp de 10 ani, în caz contrar amenda fiind o amendă de 5.000 – 10.000 lei.

Documente ce trebuie păstrate:

  • fişele de magazie pentru fiecare rezervor pentru consum propriu deţinut la punctele lor de alimentare, precum şi bonurile de consum întocmite la fiecare alimentare a vehiculelor eligibile din rezervorul respectiv, pe care în mod obligatoriu să fie înscrise cel puţin următoarele informaţii: data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, cantitatea de combustibil alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării;
  • înregistrările tahografului din prima şi din ultima zi a trimestrului pentru care se depune cererea de compensare;
  • documentele care atestă dreptul de deţinere a vehiculelor pentru care se acordă dreptul de compensare;
  • documentele de vânzare, distrugere, export, pentru toate vehiculele ale căror consumuri sunt incluse în cerere;
  • anexele la facturile de achiziţie a carburanţilor.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro