Sari direct la conținut

Bugetari, despre voucherele de 250 lei pentru persoanele defavorizate: Nu e interesul Ministerului sau al nostru. Nu ne-am dorit. Ne-am trezit și noi cu povestea asta

HotNews.ro
Alimente, Foto: Dreamstime.com
Alimente, Foto: Dreamstime.com

Consiliul Economic și Social ar fi trebuit să dea vineri un aviz pentru proiectul privind voucherele de 250 lei o dată la două luni pentru persoanele vulnerabile, în ideea că s-au scumpit alimentele și să cumpere mese calde și mâncare.

N-au mai dat, pentru că nu a mai sosit aviz de la Ministerul Justiției, iar pentru un vot va fi o nouă ședință luni dimineață, deoarece Guvernul vrea să adopte proiectul în aceeași zi.

La ședință au participat și reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar până să vină și ministrul Marcel Boloș, două angajate din cadrul instituției, vorbind pe tema avizului pe care îl așteptau, vorbeau între ele (având microfonul pornit):

Angajată: Între timp poate vine și avizul de la Justiție și rezolvăm, că-i pentru România.

Altă angajată: Asta zic, că nu e interesul Ministerului sau al nostru. Nu ne-am dorit. Ne-am trezit și noi cu povestea asta.

Ulterior a sosit ministrul care în decursul ședinței a tot sperat să primească mai repede avizul Ministerului Justiției. Înțelegem că trebuia să vină șoferul cu semnatura, dar timp o oră și ceva cât a durat ședința, nu s-a întâmplat asta.

De ce nu se dau mai mulți bani sau mai des, potrivit lui Boloș: ba nu permite bugetul, ba să respecte ce au anunțat de la început

Unii dintre membrii CES a spus că poate acești 250 lei ar trebui dați pe lună, nu o dată la două luni.

Drept răspuns, Marcel Boloș a spus: “dacă ne-ar permite bugetul, le-am și crește și le-am și da lunar. (…) Atunci când s-a pornit această măsură de emitere a acestor tichete sociale s-a anunțat 50 euro la 2 luni. Ca să păstrăm consecvența deciziei, de aceea am trecut în proiectul de ordonanță în acest fel. Și pentru simplificarea, poate, a procedurilor. E o muncă extraordinară”.

Potrivit acestuia, pentru o parte din beneficiari, după discuțiile pe care le-a avut cu Comisia Europeană, „ar urma să permanentizăm aceste măsuri, respectiv pentru acele categorii de beneficiari care se înscriu în obiectivele Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială”.

Așadar, luni dimineață, în teorie, CES va da aviz favorabil celor 250 lei pentru persoane defavorizate, iar la ora 12:00, în cadrul ședinței de Guvern, să se adopte. Ideea este ca persoanele defavorizate să poată primi tichetele de la 1 iunie.

Sursă foto: DreamStime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro