Sari direct la conținut

Renault a găsit soluția pentru a ieși din Rusia

HotNews.ro
Gama Lada, Foto: Renault
Gama Lada, Foto: Renault

​Renault va transfera participația sa de 68% din acțiunile Lada către un institut rus de științe, existând posibilitatea de răscumpărare în următorii 5-6 ani, spun oficiali de la ministerul rus al comerțului. Renault este constructorul auto occidental cel mai expus la piața rusă și va avea pierderi importante.

Renault a preluat în 2008 un sfert din acțiunile Lada – AvtoVAZ, cu un cost de un miliard de dolari și a tot crescut participația către 68%, în 2017 fiind integrate datele Lada de vânzări în cele ale Groupe Renault (alături de mărcile Renault, Lada și Samsung Motors).

Partea deținută de Renault la uzina Avtoframos, unde sunt produse și modele precum Duster, va fi cedată autorităților locale din Moscova.

La nivelul operațiunilor Renault Rusia, participația francezilor la Lada va fi cedată unui institut rus de științe, contra unei sume nominale a spus pentru agenția Interfax, Denis Manturov, ministrul rus al comerțului.

Renault a investit peste 2 miliarde euro în ultimii 15 ani pentru a moderniza uzina Lada din Togliatti și pentru a împrospăta simțitor gama mărcii naționale ruse.

Renault estima la 2,2 miliarde euro valoarea business-ului său din Rusia, țară unde s-au vândut anul trecut 500.000 de mașini ale grupului.

Surse: Reuters, Bloomberg

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro