Sari direct la conținut

Ucraina spune că Rusia a adus lansatoare Iskander-M lângă graniță

HotNews.ro
Sistem Iskander-M folosit de Rusia, Foto: Konstantin Morozov / Sputnik / Profimedia Images
Sistem Iskander-M folosit de Rusia, Foto: Konstantin Morozov / Sputnik / Profimedia Images

Rusia a desfășurat lansatoare mobile de rachete Iskander-M la o distanță de 60 km de granița cu Ucraina, a anunțat duminică Statul Major al armatei ucrainene, citat de Reuters.

„Apoi, inamicul a mărit numărul de trupe în regiunea Belgorod prin transferul și concentrarea unor unități suplimentare”, a spus Forțele Armate ucrainene în actualizarea sa zilnică de dimineață.

„Potrivit informațiilor disponibile, lansatoare Iskander-M au fost desfășurate la 60 km de granița cu Ucraina”, a precizat acesta, fără a oferi mai multe detalii despre amplasarea sistemelor.

Belgorod este un oraș și centrul administrativ al regiunii ruse Belgorod, la nord de granița cu Ucraina.

Iskander, un sistem mobil de rachete balistice, a înlocuit racheta sovietică Scud. Cele două rachete ghidate ale unui sistem au o rază de acțiune de până la 500 km și pot transporta focoase convenționale sau nucleare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro