Sari direct la conținut

19 incendii se produc în medie zilnic în România. Cele mai mari despăgubiri plătite anul trecut de asigurători pentru locuințele asigurate și afectate de incendii

HotNews.ro
Incendiu Doamna Ghica, Foto: news.ro
Incendiu Doamna Ghica, Foto: news.ro

40 din primele cele mai mari 50 de despăgubiri achitate anul trecut de asigurători în baza asigurărilor de locuințe, respectiv 80% dintre acestea, au fost cauzate de incendii, a anunțat joi Uniunea națională a asigurătorilor (UNSAR). Valoarea totală a despăgubirilor achitate în aceste cazuri se ridică la 9,5 milioane lei, în creștere cu 3,7% față de 2020.

Astfel, valoarea medie a unei daune produse de acest risc a fost de aproximativ 237.000 lei (48.300 euro). În 2021, asigurătorii membri UNSAR au plătit despăgubiri de peste 10,4 milioane RON în baza asigurărilor de locuințe pentru cele mai mari 50 dosare de daună.

De altfel, incendiul rămâne pericolul cel mai des menționat de către români atunci când se referă la riscurile care pot afecta locuințele, potrivit celui mai nou sondaj de opinie realizat de UNSAR.

56% dintre români conștientizează existența acestui risc, teama de incendiu fiind o preocupare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 36-50 de ani, din aproape toate zonele țării. În topul riscurilor de care se tem românii, incendiul este urmat de vijelie, cutremur, furt și de inundații.

  • „Incendiile rămân o amenințare importantă pentru locuințele noastre, iar studiile demonstrează că românii sunt tot mai conștienți de riscurile la care se expun, deoarece acestea generează daune semnificative. Este la fel de important să realizăm că existența unei asigurări pentru locuință și bunuri va face mereu diferența într-o astfel de situație”, a declarat Adrian Marin, președinte UNSAR.

În medie, în țara noastră se produc nu mai puțin de 19 incendii/zi care afectează locuințele. Potrivit raportului IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, numărul incendiilor la locuințe a crescut anul trecut cu aproape 3% față de 2020, de la 6.775 la 6.976.

Este de menționat că această creștere a fost mai accentuată în mediul urban (+14% vs. 2020), principalele cauze fiind echipamente sau aparate electrice defecte sau improvizate, focul deschis în spații închise, instalații, mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate pe timpul funcționării.

În România, riscul de incendiu este acoperit prin intermediul asigurărilor facultative de locuințe, alături de riscuri precum explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul. Totodată, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale de asigurare, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, față de vecini).

Asigurările facultative de locuințe se pot încheia pentru locuințele care sunt asigurate printr-o poliță obligatorie (PAD). Aceasta acoperă 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundații și alunecări de teren) până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcție de tipul construcției, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare. În schimb, locuința poate fi protejată la valoarea ei reală printr-o asigurare facultativă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro