Profitul Samsung a urcat cu 50% datorită vânzărilor de procesoare și de smartphone-uri
Samsung a anunțat primele rezultate financiare pentru trimestrul I din 2022, iar profitul a fost de 11,6 miliarde dolari și cifra de afaceri, de 63 miliarde dolari. Compania a lansat recent televizoare și monitoare, dar rezultatele bune se datorează smartphone-urilor și procesoarelor.
Samsung are o capitalizare de piață de 379 miliarde dolari. Maximul, de 491 miliarde dolari, fusese atins la final de 2021.
Rezultatele preliminare arată că profitul a urcat cu 50%, spre 11,6 miliarde dolari, iar cifra de afaceri, cu 18%, spre 63 miliarde dolari pentru perioada ianuarie – martie. Rezultatele complete vor fi anunțate pe 28 aprilie.
Rezultatul din perioada ianuarie – martie este cel mai ridicat profit trimestrial din ultimii patru ani pentru companie.
Cifrele bune s-au datorat diviziei de smartphone-uri, iar estimările Counterpoint arată că Samsung a livrat 73 de milioane de telefoane în primele trei luni, dintre care 6 milioane din noua serie Galaxy S22.
Au mers bine și vânzările de cip-uri de memorie pentru servere.
Surse: Reuters, ZD Net