Sari direct la conținut

Cine sunt cei mai bogați 10 miliardari ruși după sancțiunile impuse de Occident / Fondatorul Telegram, pe poziția a treia

HotNews.ro
Vladimir Lisin, cel mai bogat om din Rusia, Foto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images
Vladimir Lisin, cel mai bogat om din Rusia, Foto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images

Sancțiunile istorice impuse de Occident și alte state din jurul lumii împotriva economiei Rusiei și a oligarhilor apropiați de Kremlin au afectat semnificativ averile celor mai bogați ruși, arată Kommersant, cel mai mare ziar financiar din Rusia.​

Clasamentul celor mai bogați oameni din lume publicat marți de revista Forbes arată că, fără excepție, averile nete ale celor mai bogați miliardari ruși au scăzut de la începutul anului, doar doi dintre aceștia prinzând primele 100 de locuri de pe listă.

Vladimir Lisin, cel mai bogat om din Rusia, este clasat de Forbes pe poziția a 87-a în clasamentul său al celor mai bogați oameni din lume în timp ce Vladimir Potanin, unul dintre oligarhii ce și-au construit averea în timpul fostului președinte rus Boris Elțîn, este pe 97.

Potanin este cel care pe 11 martie l-a îndemnat pe președintele Vladimir Putin să nu ducă înapoi Rusia în „zilele catastrofale” din 1917 prin naționalizarea activelor străine care decid să părăsească sau să își suspende activitățile din țară.

Mihail Fridman, un alt cunoscut miliardar rus care a făcut înconjurul presei internaționale după ce s-a plâns că nu își mai poate permite traiul la Londra ca urmare a înghețării activelor sale de către autoritățile britanice, este pe a 6-a poziție în clasamentul celor mai bogați ruși, cu o avere estimată de Forbes la 11,8 miliarde de dolari.

La doar 37 de ani, Pavel Durov, fondatorul Telegram, este cel mai tânăr miliardar rus și singurul cu vârsta de sub 50 de ani.

Uite cine sunt cei mai bogați 10 miliardari ruși în 2022:

1. Vladimir Lisin, proprietarul companiei siderurgice Novolipetsk Steel – 18,4 miliarde de dolari

2. Vladimir Potanin, președintele companiei miniere Norilsk Nickel – 17,3 miliarde de dolari

3. Pavel Durov, fondatorul aplicației de mesagerie Telegram – 15,1 miliarde de dolari

4. Leonid Mihelson, CEO-ul Novatek, al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Rusia, după Gazprom – 14 miliarde de dolari

5. Alexei Mordașov și familia sa, coproprietarul Severstal, cea mai mare companie producătoare de petrol din Rusia – 13,2 miliarde de dolari

6. Mihail Fridman, fondatorul Alfa-Bank (nu are legătură cu grupul bancar elen Alpha Bank) cea mai mare bancă privată din Rusia – 11,8 miliarde de dolari

7. Alișer Usmanov, fondatorul și principalul acționar al holdingului USM – 11,5 miliarde de dolari

8. Ghenadi Timoșenko, coproprietar al Novatek și al Sibur, cea mai mare companie petrochimică din Rusia – 11,3 miliarde de dolari

9. Andrei Melnicenko, fondator al producătorului de îngrășăminte EuroChem și a companiei miniere SUEK – 11,1 miliarde de dolari

10. Vagit Alekperov, președintele Lukoil – 10,5 miliarde de dolari

REFERINȚĂ: Forbes a publicat clasamentul anual al celor mai bogați 100 oameni din lume / Cine sunt cei mai bogați 10 miliardari de pe planetă

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro