Își va pierde Will Smith Premiul Oscar câștigat în 2022, primul din carieră? Semnalul dat de Academia Americană de Film
Conducerea Academiei Americane de Film afirmă într-o nouă scrisoare trimisă membrilor ei că este „supărată și indignată” pe actorul Will Smith după ce acesta l-a pălmuit pe Chris Rock, chiar înainte de a câștiga primul Premiu Oscar din cariera sa, relatează Insider.
„Transmisiunea de duminică a celei de-a 94-a ediții a Premiilor Oscar trebuia să fie o celebrare despre numeroșii indivizi din comunitatea noastră care au făcut o treabă incredibilă anul trecut. Suntem supărați și indignați că acele momente au fost umbrite de comportamentul inacceptabil și dăunător afișat pe scenă de unul dintre nominalizați”, afirmă scrisoarea obținută de jurnaliștii de la revista Variety.
„Pentru a fi cât se poate de clari, condamnăm acțiunile domnului Smith care au avut loc duminică noaptea”, a reiterat Academia Americană de Film după ce luni a anunțat că deschide o anchetă privind incidentul.
Will Smith va afla probabil dacă rămâne fără Oscar în câteva săptămâni
În noua scrisoare semnată de președintele și CEO-ul Academiei Americane de Film, aceștia afirmă că „după cum este subliniat în regulamentele noastre, Consiliul de Guvernanți ai Academiei va stabili acum acțiunile potrivite în legătură cu domnul Smith”.
Academia explică de asemenea că, în concordanță cu legile statului California privind organizațiile non-profit și propriile Standarde de Conduită, o decizie va fi luată după urmarea unui proces oficial „care va dura câteva săptămâni”.
Scrisoarea mai afirmă însă că liderii Academiei Americane de Film se vor întruni și miercuri seara pentru a stabili imediat cursul de urmat.
Analiștii sunt însă de părere că este puțin probabil ca o acțiune atât de drastică precum retragerea Premiului Oscar, o măsură fără precedent în istoria de aproape 100 de ani a Academiei, va fi luată atât de rapid.
Smith a câștigat primul său Premiu Oscar în 2022
Actorul american a cărui carieră a decolat după rolul său din The Fresh Prince of Bel-Air, unul dintre cele mai populare seriale din Statele Unite la începutul anilor ’90, a apărut de-a lungul anilor în numeroase filme populare precum Bad Boys (1995), Men in Black (1997) și sequel-urile acestora, Independence Day (1996), Enemy of the State (1998), Ali (2001), I, Robot (2004), Hitch (2005) și I Am Legend (2007).
Însă el a câștigat primul său Premiu Oscar anul acesta pentru interpretarea tatălui surorilor Serena și Venus Williams în filmul King Richard.
Actorul în vârstă de 53 de ani a relatat într-un interviu acordat în luna noiembrie a anului trecut că a petrecut cele mai „îngrozitoare” ore din viața sa alături de cele două campioane ale tenisului, unele din cele mai de succes jucătoare din istoria sportului alb.
Will Smith a povestit că acestea au cerut să vadă filmul înainte de a fi lansat în cinematografe pentru a decide dacă vor ca numele lor să fie asociat cu el. Discutând despre ziua în care le-a arătat în avanpremieră filmul, el a spus: „au fost cele mai groaznice două ore din viața mea, ele erau vraiște și în lacrimi dar l-au iubit”.
Rolul lui Richard Williams i-a adus lui Smith și un premiu BAFTA, cel mai prestigios premiu al Academiei Britanice de Film și un premiu Golden Globe decernat de Hollywood Foreign Press Association.
Anterior el a mai fost nominalizat pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal după interpretările din Ali, un film biografic despre legendarul boxer Muhammad Ali, și The Pursuit of Happyness, despre un tată singur care încearcă să îi ofere fiului său șansa la o viață bună.