Cât pot câștiga românii care aduc în casele lor ucraineni, dacă va continua războiul: de la 300 euro/lună în sus
Unii români vor câștiga sute de euro de pe urma noii măsuri guvernamentale, dacă războiul va continua mai mult de 30 de zile, iar ei vor găzdui ucraineni.
Exceptând banii pentru mâncare, dacă luăm în calcul cazarea presupunând că mereu vor avea cel puțin un ucrainean în gazdă, în fiecare zi pentru 30 de zile, suma cumulată ar fi de 300 de euro.
Dacă vor avea mai mulți, de exemplu 2 sau 3, suma se dublează sau se triplează: 600 – 900 euro.
Aceste calcule sunt făcute pe ideea că mereu va fi ocupat apartamentul sau casa, iar suma de 50 de lei este pe zi/persoană.
Bineînțeles, pe lângă Ordonanța de urgență în vigoare, va exista și o Hotărâre de Guvern (nu se știe când) privind mecanismele de decontare, care e posibil să fie însoțită de anumite măsuri în privința limitării unor posibile abuzuri.
Cei care vor să ajute, pot lua banii de la stat și, pentru a face o faptă bună, să-i transfere ucrainenilor. Până la urmă vorbim de ideea de a ajuta vecinii, de altruism, nu de a face profit de pe urma celor aflați în situații grele.