Trei oferte depuse la cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România / Cine sunt constructorii
Trei asocieri de constructori din Turcia, Austria, Spania, Italia și România au depus oferte la cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România – tronsonul 3 de la Tigveni la Cornetu, parte din autostrada A1 Sibiu – Pitești.
Cele trei asocieri de constructori care au depus ofertele finale pentru A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 3 Cornetu – Tigveni:
- Asocierea Makyol – Ozaltin – Yapi – Gulermak (Turcia)
- Asocierea Strabag – Acciona (Austria – Spania)
- Asocierea Astaldi – Tancrad (Italia – România)
„Constructorii români, austrieci, spanioli, italieni și turci care concurează pentru Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, vor avea la dispoziție maxim 14 luni pentru proiectare și 59 de luni pentru execuție, după semnarea contractului”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 3 Cornetu – Tigveni:
Lungime: 37.4 km.
Valoarea estimată: între 5.324.779.469,00 și 5.807.870.404,00 Lei fără TVA.
Principalele lucrări ale acestei secțiuni sunt:
- 95 de poduri și pasaje;
- Tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie;
- Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni;
- Ecoduct în zona localității Călinești.
Termen contractual: proiectare 14 luni și perioada de execuție de 59 luni.
–
Citește și:
Foto: Secțiunile montane (2 și 3) ale Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești și tunelele de pe traseu
–
Șase firme și asocieri, calificate inițial pentru a depune ofertă pentru A1 Sibiu – Pitești, Lotul 3
Botezată drept cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România – până la circa 1,2 miliarde de euro pentru proiectarea și construcția a 37,4 km pe autostrada A1 Sibiu – Pitești (Lotul 3 Tigveni – Cornetu) – procedura de achiziție publică a fost lansată de CNAIR în septembrie 2020.
Inițial la licitația pentru Lotul 3 Cornetu – Tigveni inițial s-au arătat interesate 15 asocieri de firme, o bună parte din China, însă ofertele firmelor din China au fost în cele din urmă descalificate ca urmare a modificării legislației prin care firmele din China sunt excluse de la licitațiile proiectelor de infrastructură.
În cele din urmă în luna iunie au fost anunțate cele șase firme sau asocieri care s-au calificat pentru depunerea ofertelor finale:
- Asocierea MAKYOL INSAAT + OZALTIN INSAAT
- Asocierea MAPA INSAAT + CENGIZ INSAAT
- Asocierea AKTOR + RIZZANI DE ECCHER
- Asocierea STRABAG + ACCIONA CONSTRUCCION
- IMPRESA PIZZAROTTI
- Asocierea ASTALDI SPA + TANCRAD SRL
Conform licitației CNAIR publicate în SEAP în 2020 realizarea celor 37,4 km de autostradă de la Tigveni la Cornetu presupune o valoare estimată între 5.324.779.469,00 și 5.807.870.404,00 lei fără TVA.
CNAIR dă punctaje diferite constructorilor care oferă timpi de proiectare și execuție mai mici pornind de la maximul de 77 de luni.
Conform procedurii, se dau puncte cu cât constructorul ofertează o durată mai mică, dar nu se acceptă o perioadă de proiectare mai mică de 12 luni și nici o perioadă de execuție a lucrărilor mai mică de 45 de luni.
Secțiunile autostrăzii A1 Sibiu – Pitești
–
A1 Sibiu – Pitești – Lotul 3 Tigveni – Cornetu – Tunel, noduri rutiere, lucrări de artă
Lotul 3 va avea două noduri rutiere, după cum urmează:
- Nod rutier Cornetu km 44+895 (Km 39+973.51 SF 2008), conexiune DJ 703M
- Nod rutier Valeni km 74+228 (Km 69+ 324 SF 2008), conexiune DN 7D (DJ 678A);
De-a lungul traseului, între km 60+021 – km 61+721 (km 55+135 – km 56+835 conform SF 2008), se regăsește Tunelul Poiana cu o lungime de 1,70 km.
Lățimea tunelurilor este proiectată cu o parte carosabilă de 8.5 m lătime pentru tuneluri cu două benzi, constând într-o bandă rapidă de 3.5 m + 0.5 m, o bandă lentă de 3.5 + 1.0 m și trotuare.
Tunelul va fi cu două galerii, câte o galerie pe sens, cu două benzi de 7 metri.
Pentru tunelul Poiana vor fi prevăzute 3 galerii de legătură între sensuri și o galerie ce permite accesul auto.
Lotul de autostradă va trece peste diverse văi și râuri pe nu mai puțin de 48 de poduri, iar peste autostradă de-a lungul ei vor fi construite 6 pasaje.
La Călinești, pe Valea Oltului, va fi realizat și un ecoduct de circa 220 de metri pentru a permite deplasarea animalelor sălbatice pe deasupra autostrăzii.
–
Vezi și: