China acuză NATO că a dus tensiunile dintre Rusia și Ucraina până la „punctul de rupere”
Mișcările NATO conduse de SUA au dus tensiunea dintre Rusia și Ucraina la un „punct de rupere”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, citat de Reuters.
Într-o conferință de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Zhao Lijian a îndemnat SUA să ia în serios preocupările Chinei și să evite subminarea drepturilor sau intereselor acesteia în gestionarea situației din Ucraina și a legăturilor cu Rusia.
China, care menține bune relații cu Moscova, a refuzat până acum să vorbească despre o invazie a Ucrainei și s-a mulțumit să „regrete” conflictul din această țară, spunând totodată că „înțelege” preocupările de securitate rusă.
Președintele chinez Xi Jinping este „tulburat” de „dificultățile” pe care Rusia le întâmpină în invadarea Ucrainei, a declarat marți directorul CIA, William Burns, citat de AFP.
În timpul audierii sale în fața Congresului SUA, șeful CIA a spus, de asemenea, că China este „îngrijorată” de impactul pe care l-ar putea avea apropierea de regimul lui Putin asupra „reputației” acesteia, urmărind îndeaproape și posibilele repercusiuni asupra economiei chineze.
Xi Jinping a reiterat, într-un apel cu liderii francezi și germani, marți, opoziția de principiu a țării sale față de sancțiunile internaționale, spunând că măsurile luate împotriva Moscovei „vor cauza prejudicii tuturor părților”, potrivit rapoartelor televiziunii chineze.
- Urmărește ultimele evoluții din a 14-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.