Sari direct la conținut

VIDEO SUA parașutează pentru prima dată alimente și provizii în Gaza, pe fondul temerilor privind un dezastru umanitar

HotNews.ro
ajutoare umanitare SUA pentru oamenii din Gaza, Foto: Christopher HUBENTHAL / AFP / Profimedia
ajutoare umanitare SUA pentru oamenii din Gaza, Foto: Christopher HUBENTHAL / AFP / Profimedia

Armata americană a paraşutat sâmbătă ajutoare în Gaza, procedând pentru prima dată astfel în zonă, după ce moartea palestinienilor care stăteau la coadă pentru alimente a subliniat amploarea catastrofei umanitare din enclavă, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Alte ţări, printre care Iordania şi Franţa, au trimis deja ajutoare prin paraşutare în Gaza, unde, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, un sfert din populaţie – 576.000 de persoane – se află la un pas de foamete.

Lansarea ajutoarelor din SUA s-a făcut folosindu-se avioane de transport C-130. Acestea care au paraşutat peste 38.000 de porţii de mâncare de-a lungul coastei mediteraneene a Fâşiei Gaza, a precizat armata americană într-un comunicat. Forţele iordaniene au participat, de asemenea, la operaţiune.

„Efectuăm planificări pentru potenţiale misiuni ulterioare de livrare a ajutoarelor pe cale aeriană”, se arată în comunicat.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că paraşutările au avut loc deasupra sud-vestului Gaza şi a oraşului Mawasi.

Peste un milion de palestinieni au căutat refugiu în zona Rafah, fugind de ofensiva israeliană care a devastat o mare parte din Gaza, ucigând peste 30.000 de oameni, potrivit autorităților sanitare dn enclavă, conduse de Hamas.

Criticii paraşutărilor ajutoarelor spun că acestea au doar un impact limitat asupra suferinţelor şi că este aproape imposibil să se asigure că proviziile nu ajung în mâinile militanţilor.

Înainte de conflict, Gaza se baza pe 500 de camioane cu provizii care intrau zilnic în enclavă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro