Primii militari francezi au ajuns în România – UPDATE
Desfăşurarea în România a unor unităţi militare franceze, aparţinând batalionului considerat vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), pentru a arma un grup tactic interarme compus din aproximativ 500 de militari, a fost accelerată, a anunțat Ambasada Franţei în România. De altfel, primii militari francezi au ajuns luni seară în România.
Conform sursei citate, elementele precursoare au sosit de sâmbătă şi sunt consolidate începând de luni.
- „Noua situaţie creată în urma agresiunii ruseşti asupra Ucrainei face mai necesară ca oricând exprimarea solidarităţii între europeni, în beneficiul celor mai expuşi dintre aliaţii noştri şi membrii UE.
- Franţa răspunde aşteptărilor privind securitatea Europei.
- Franţa a decis, astfel, să îşi intensifice contribuţia la reasigurarea flancului estic al Alianţei şi al Uniunii Europene, prin măsuri de non-escaladare şi mijloace adaptate, proporţionale şi reactive”, mai spune ambasada.
Ulterior, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că primii militari francezi au ajuns luni seară în România:
- „Primii militari din detașamentul care reprezintă contribuția Franței la Forța de Răspuns a NATO au ajuns, în această seară, în România, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
- Ei vor fi urmați, în zilele următoare, de celelalte forțe și mijloace”.
Franţa va reloca 500 de militari în România în cadrul NATO în urma invadării Ucrainei vecine de către Rusia, a anunţat şeful statului-major al armatelor franceze, generalul Thierry Burkhard, vineri, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina.