Concediul medical pentru COVID-19, eliberat online, direct din platforma oficială a Ministerului Sănătății – propunere a medicilor de familie pentru CNAS
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a transmis Casei Naționale de Asigurări de Sănătate o serie de propuneri pentru simplificarea certificatelor de concediu medical. Medicii de familie cer, printre altele, ca certificatul de concediu medical pentru COVID-19 să nu mai fie emis de medic, ci online, direct din platforma oficială a Ministerului Sănătății dedicată gestionării persoanelor aflate în izolare sau carantină.
Solicitarea medicilor de familie se referă laconcediul medical care are cod 51 – cel pentru boala infectocontagioasă pentru care se instituie masura izolării și concediul medical care are cod 07 – cel pentru carantină.
Solicitarea Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie adresată Casei Naționale de Asigurări de Sănătate:
„Stimată doamnă director,
Având în vedere promulgarea Legii nr. 24 din 15 februarie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, și obligația Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a modifica în termen de 60 de zile Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017, cu modificările şi completările ulterioare, vă adresăm rugămintea de a efectua și următoarele modificări legislative:
- eliminarea obligației medicului de familie de a emite certificatul de concediu medical pentru codurile de indemnizație 51 și 07, având în vedere existența platformei oficiale a Ministerului Sănătății dedicată gestionării persoanelor aflate în izolare sau carantină, dar și solicitarea FNPMF transmisă CNAS și MS prin adresa FNPMF nr. 11/11.02.2022;
- simplificarea regulilor de emitere a certificatelor de concediu medical (de ex. emiterea unui singur certificat pentru un episod de boală, chiar dacă episodul se întinde pe două luni calendaristice – o zi în ianuarie și 2 zile în februarie);
- eliminarea tipizatului autocopiativ în trei exemplare alb-roz-verde pentru certificatul de concediu medical și înlocuirea cu un formular cu cod QR similar rețetei electronice, care se poate tipări pe coli A4 albe.
În măsura în care există deschidere la nivelul CNAS și MS pentru aceste soluții, avem disponibilitatea de a transmite și alte soluții de simplificare și debirocratizare a actului medical, pentru a oferi mai multe minute din timpul consultației medicale pacientului cabinetului de medicina familiei și asiguratului CNAS.”
Citește și: