Sari direct la conținut

Care este riscul de miocardită în urma vaccinării: Rata de apariție, de 17 ori mai mare la copiii care trec prin boala COVID decât la cei care se vaccinează

HotNews.ro
Dr. Gindrovel Dumitra, Foto: AGERPRES
Dr. Gindrovel Dumitra, Foto: AGERPRES

Există un risc de dezvoltare a miocarditei sau pericarditei în cazul vaccinării împotriva COVID-19 a copiilor? Multă lume își pune această întrebare, mai ales în contextul demarării campanei de vaccinare a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani în România. Majoritatea cazurilor de miocardită apar la adolescenții cu vârsta de peste 14 ani, iar rata de apariție este una foarte mică – vorbim despre unul-două cazuri de apariție a miocarditei la un milion de doze de vaccin administrate, explică dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, la interviurile HotNews LIVE. În schimb, rata de apariție a miocarditei la un copil care trece prin boala COVID este de 17 ori mai mare.

Riscul de apariție a miocarditei și pericarditei după vaccinare vs. trecerea prin boala COVID-19, explicat de dr. Gindrovel Dumitra:

  • Discutăm despre un risc de miocardită după vaccinare care este real, el există într-adevăr. A fost constatată la copiii cu vârste de la 14 ani până la 20 și ceva de ani – copii și adolescenți. Rata de apariție a acestui fenomen, din ce am constatat, este mai ridicată la băieți.
  • Există destul de multe ipoteze în ceea ce privește această incidență crescută la această grupă de vârstă. Lucrurile nu pot fi explicate pe deplin din punct de vedere științific în acest moment.
  • Rata de apariție este una foarte mică – vorbim despre unul-două cazuri de apariție a miocarditei la un milion de doze de vaccin administrate.
  • Iar, pe de altă parte, rata de apariție a miocarditei este de 17 ori mai mare în cazul în care copiii respectivi se îmbolnăvesc de COVID-19.
  • Practic, miocardita, pericardita și alte complicații reprezintă mai mult o caracteristică a bolii COVID-19 decât a vaccinării. Vorbim, practic, despre o reactogenitate crescută în special la proteina S, care este conținută pe suprafața virusului. Iar această cantitate de proteină S la care este supus organismul unui copil sau al unui adult este de câteva mii de ori mai mare în cazul îmbolnăvirii decât în cazul vaccinării.
  • Practic, în momentul în care cineva decide să nu își vaccineze copilul, de fapt alege să îl expună la un risc de câteva mii de ori mai mare de a se îmbolnăvi și de a fi expus proteinei S într-o cantitate mult mai mare decât în cazul vaccinării, astfel că șansa de a dezvolta miocardită este mult mai mare.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro