Sari direct la conținut

Greva de la STB a continuat și luni și e foarte probabil să continue și marți/ Sindicatele, nemulțumite de negocieri / Nicușor Dan.: Am avut aproape 40% din autobuze, troleibuze și tramvaie pe traseu

HotNews.ro
Greva de la STB a continuat și luni și e foarte probabil să continue și marți/ Sindicatele, nemulțumite de negocieri / Nicușor Dan.: Am avut aproape 40% din autobuze, troleibuze și tramvaie pe traseu

Greva STB continuă și luni, pentru a cincea zi la rând, când doar aproximativ o cincime dintre mijloacele de transport public au ieșit pe trasee, dimineață, ceilalți șoferi și vatmani continuând prrotestul. Liderul sindical Vasile Petrariu a amenințat că marți, în zi lucrătoare, vor fi și mai puțini șoferi și vatmani pe traseu dacă directorul STB nu demisionează. Adrian Criț, directorul STB, a spus că situaţia financiară a societăţii este grav afectată în urma celor cinci zile de grevă, în condiţiile în care zi de zi s-au pierdut 4,8 milioane de lei prin neefectuarea prestaţiilor.

Cele mai noi informații despre grevă, LIVETEXT:

–––––

23:00 Reprezentanții Consiliul de Administrație acceptă că nu au ajuns la un consens cu sindicatele. Nu se știe dacă greva va continua și nu s-a stabilit data pentru o nouă runde de discuții

22:47 Sindicaliștii STB, nemulțumiți de modul în care s-au purtat negocierile, dau de înțeles că nu renunță la grevă: ”Le vom transmite angajaților și ei vor decide”

”Sunt interese mari in joc. Se consideră că acest domn Criț e singurul care poate să facă reformă? Acuma ne ducem si noi sa transmitem catre salariati, dar noi o să îi informam si vor decide…”, a declarat liderul sindical Vasile Petrariu.

19.30Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov a anunțat organizarea unor puncte de lucru temporare în stațiile de metrou, pentru eventuale situații de urgență care pot apărea în condițiile numărului mare de călători, dată fiind greva de la STB.

19.00 Forţele de ordine vor interveni ferm împotriva oricăror acţiuni de intimidare a angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care intenţionează să reia lucrul, a transmis, luni seară, Prefectura Capitalei.

Conform instituției, în urma unei ședințe cu Primăria Capitalei vizând gestionarea situației de la STB, au fost stabilite următoarele măsuri:

  • menținerea dispozitivelor de jandarmerie și poliție în zona depourilor și autobazelor STB, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii și siguranței publice;
  • intervenția fermă a forțelor de ordine împotriva oricăror acțiuni de intimidare a angajaților care intenționează să reia exercitarea dreptului la muncă;
  • menținerea măsurii privind suplimentarea dispozitivelor de poliție și jandarmerie în zona stațiilor de metrou, atât la interior, cât și la exterior;
  • asigurarea echipajelor de poliție rutieră și poliție locală, în principalele intersecții, pentru fluidizarea traficului rutier;
  • asigurarea de către STB a informării populației în timp real cu privire la mijloacele de transport disponibile, prin intermediul aplicației info Transport Bucuresti.

Referitor la circulația trenurilor de metrou, Metrorex a transmis Prefecturii disponibilitatea de a pune la dispoziție flota de trenuri în funcție de traficul de călători, cu luarea în considerare a orarului de decalare a programului de lucru prevăzut de dispozițiile privind starea de alertă, mai spune instituția.

16.35 Conform datelor obținute de HotNews.ro, la ora 16.00 erau pe traseu 261 de vehicule, adică 34% din totalul programat: autobuze – 64, troleibuze – 79, tramvaie – 118.

CA al STB ia invitat la discuții, la sediul Primăriei Capitalei, sindicatele minoritare, de la ora 18.00, și sindicatul majoritar, de la ora 20.00.

14.30 Potrivit datelor furnizate HotNews.ro de către reprezentanții STB, sunt pe traseu 181 de mijloace de transport dintr-un total programat de 762: tramvaie – 77, troleibuze – 66 din 100 și autobuze – 38

12.52 Directorul STB, Adrian Criţ a declarat că a sunat la 112 şi a sesizat zădărnicirea combaterii bolilor prin mitingul angajaţilor de la depouri

10.45Anunțul de angajare postat de STB: Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să fie șoferi de autobuz în locul greviștilor

10.15Anunțurile făcute de directorul STB: Notificări către angajați, plângeri penale și angajări de șoferi care să-i înlocuiască pe greviști

09.38Liderul sindicatului STB spune că își va da demisia din funcția de consilier general PSD / Atac la primarul Nicușor Dan

09.10 Liderul sindical Vasile Petrariu a declarat că marți, în zi lucrătoare vor fi și mai puțini șoferi și vatmani pe traseu – 10%. ”Nici mâine nu vor lucra dacă directorul general nu își dă demisia sau nu este demis”, a spus Petrariu.

Potrivit acestuia, sindicatul a făcut duminică o solicitare către Conisliul de Administrație, de unde a primit un răspuns în care s-a condiționat o întâlnire de încheierea conflictului de muncă.

”Am avut o discuție cu oamenii care au spus că nici vorbă de așa ceva”, a declarat Petrariu, insistând că singura soluție este demiterea sau demisia directorului Adrian Criț.

09.01 Consiliul de Administrație al STB condiționează o întâlnire cu sindicaliștii de reluarea lucrului, potrivit Economedia. Sindicaliștii, în schimb, susțin că vor relua lucrul doar după plecarea directorului general și acuză că prin condiționările puse de STB se dovedește că nu se dorește dezamorsarea conflictului.

Sute de angajaţi s-a adunat, din nou, la Autobaza Titan. Protestatarii cer în continuare demisia directorului general Adrian Criţ, potrivit News.ro.

–––––

Tribunalul București a decis vineri că greva angajaților STB este ilegală și a dispus reluarea activității societății de transport.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a spus duminică, în cea de a patra zi a grevei de la STB, că au fost pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze și un număr mic de autobuze și că „mult mai mulți” șoferi și vatmani ar fi ieșit la lucru dacă nu ar fi fost intimidați de sindicat.

„Condamn inconștiența și tupeul sindicalistului PSD Vasile Petrariu, care a îndemnat de dimineață la oprirea metroului bucureștean, precum și iresponsabilitatea șefei lui de partid, Gabriela Firea, care îl girează în continuare și-l încurajează în acțiunile lui distructive”, a scris Nicușor Dan pe Facebook, duminică seară.

Sindicatul Transportatorilor din București susține că nu a inițiat și nu a organizat protestul angajaților și că primarul general al Capitalei Nicușor Dan încearcă să bage pumnul în gura salariaților, în loc să vină cu soluții pentru aplanarea acestui conflict spontan.

Sâmbătă, directorul STB, Adrian Criț, le-a promis șoferilor și vatmanilor care reintră pe traseu că, dacă nu au comis fapte penale, scapă de cercetare disciplinară și i-a avertizat pe cei care continuă greva că riscă desfacerea contractelor de muncă.

Referințe:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro