Salvamontiştii au avut 125 de intervenţii pentru salvarea unor turişti de pe munte, cel mai mare număr de la începutul anului / Salvatorii montani anunţă o nouă ”zi de foc”
Salvamontiştii au avut 125 de intervenţii în ultimele 24 de ore, cele mai multe Salvamont Municipiul Braşov, 47 de persane fiind predate echipajelor medicale. Salvatorii montani anunţă că a fost o nouă ”zi de foc”. anunță news.ro. ”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi sa intervină la un număr foarte mare de evenimente montane, cel mai mare , înregistrat zilnic, în acest început de an. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 125 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis, duminică, Salvamont România.
Cele mai multe intervenţii, respectiv 15, le-au avut salvamontiştii de di Braşov.
”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 125 persoane, dintre acestea 47 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital si o persoana predata la IML. S-au mai primit 63 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană”, mai arată Salvamont România.
Peste 500 de salvamontiştii din întreaga ţară s-au aflat la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, pe traseele turistice şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont.
”Ţinând cont de afluxul mare de turişti la munte din aceasta perioada echipele Salvamont , singurele structuri abilitate legal sa desfăşoare activităţi de salvare a persoanelor accidentate in munti, îşi vor dimensiona corespunzător personalul operativ astfel încât sa intervină cu promptitudine la toate solicitările. Salvamont România, prietenii dumneavoastră în haine roşii, culoarea salvatorilor de vieţi, vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane”, au mai transmis salvatorii montani.