Dan Negru, reacție vehementă cu câteva ore înainte de meciul România – Ucraina la Euro 2024: „Suntem de mâna a doua pentru că acceptăm orice, oricând”
Vedeta tv critică dur decizia celor de la PRO TV de a nu trimite comentatori în Germania, la Campionatul European de Fotbal, decât la o parte dintre meciuri, în rest comentariul partidelor fiind asigurat din studio, din București.
Într-o postare publicată pe Facebook cu câteva ore înainte de meciul România – Ucraina de la Euro 2024, Dan Negru amintește de un incident petrecut în urmă cu patru ani.
„Ati uitat? La Euro 2020 primul meci difuzat în România nu a avut grafică pe TV, nu era afișat scorul, minutul, nimic. Celelalte țări europene au avut, noi nu🤪 Ne-am revoltat un pic și s-a rezolvat…Acu’- la Euro 2024- comentatorii români nu s-au dus în Germania ca toți ceilalți comentatorii europeni. Cu excepția a câtorva meciuri, ai noștri văd partida la un televizor în București și-l comentează de acolo, fără atmosfera de pe stadion. Neamțu’ simte la TV atmosfera de la meci. Românul, nu! Noi, ăștia de mâna a doua ! Așa cum ciocolata, Cola sau detergentul sunt mai bune la nemți sau la francezi așa și semnalul TV sau grafica ajung mai târziu la noi” , scrie Dan Negru, pe Facebook.
Problema e de fapt la noi, scrie omul de televiziune de la Kanal D.
„Suntem de mâna a doua pentru că acceptăm orice, oricând. Pentru că stăm în genunchi să-i vedem pe alții mari. Pentru că nu ne-am ridicat niciodată deasupra liderilor care n-au condus! Pentru că arătăm cu degetul spre alții și niciodată spre noi”, adaugă acesta.
România – Ucraina la Euro 2024, luni de la ora 16.00
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, în grupa E și poate fi urmărit live text pe Golazo.ro și în direct, la PRO TV.
Citește și ProTV are un profit de 60 de milioane de euro, dar a preferat să nu cheltuiască câteva mii de euro pe un meci și comentează partidele de la Euro 2024 din București.
foto: Facebook/Dan Negru