Primul val de căldură al verii în Italia aduce temperaturi de peste 40 de grade în unele regiuni
Italia se confruntă cu primul val major de căldură din această vară, în cadrul căruia un anticiclon de origine africană va face temperaturile să depăşească pragul de 40 de grade Celsius, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Această valoare termică este cu 10 grade Celsius peste media sezonieră, a anunţat meteorologul Antonio Sano, fondatorul site-ului www.iLMeteo.it, care a prezis că valul de căldură sahariană „va cuceri în curând întreaga ţară”.
Luni şi marţi, a prognozat Antonio Sano, termometrele vor indica temperaturi de 32-34 grade Celsius în partea central-nordică a Italiei şi peste aceste valori în Puglia (Apulia), Sicilia şi Sardinia. „Apoi, de miercuri până vineri, va urma o nouă intensificare a căldurii”, a adăugat meteorologul italian.
Mercurul va urca în termometre până la 39°C-40°C la Roma, Napoli, Terni, Macerata, Florenţa, Forli şi Ferrara, valorile termice urmând să ajungă la 42°C-44°C în zone din Sardinia şi Sicilia.
Pe parcursul weekendului următor, „anticiclonul îşi va pierde din intensitate”, a precizat Antonio Sano, „cu primele ploi foarte puternice în nord şi cu o scădere generală a temperaturilor în toate regiunile”.
Plajele au fost aglomerate în weekendul trecut, în condiţiile în care numeroşi italieni au căutat un refugiu din cauza căldurii, şi se aşteaptă ca ele să devină încă şi mai aglomerate în această săptămână odată cu creşterea temperaturilor şi cu începerea vacanţei şcolare.
Grecia, o altă destinație turistică populară de la Marea Mediterană, trece și ea printr-un val de căldură zilele acestea.