Un influent pastor din SUA, fost consilier spiritual al lui Trump, a demisionat după ce a recunoscut că a abuzat sexual un copil
O biserică din Texas a anunțat marți că a acceptat demisia pastorului său principal, Robert Morris, după ce acesta a recunoscut că a abuzat sexual un copil în anii 1980. Biserica a mai precizat că a lansat o anchetă oficială în acest caz, scriu Associated Press și The Guardian.
Robert Morris, pastor fondator al bisericii Gateway din Dallas și unul dintre foștii consilieri spirituali ai lui Donald Trump, a recunoscut sâmbătă pentru publicația religioasă Christian Post că a fost implicat într-un „comportament sexual nepotrivit” cu o fată pe care a numit-o în mod inexact „o domnișoară”.
Abuzul, a scris presa americană, a avut loc timp de mai mulți ani, între 1982 și 1987, începând de când aceasta avea 12 ani, scrie Associated Press.
Deși Morris a spus că și-a mărturisit comportamentul în fața bisericii în 1987, biserica Gateway a precizat marți, pentru The Guardian, că „nu avea toate datele despre relația nepotrivită dintre Morris și victimă, inclusiv vârsta acesteia la momentul respectiv și durata abuzului”.
„Seniorii au crezut că relația extraconjugală a lui Morris, despre care a discutat de multe ori pe parcursul mandatului său, a fost cu «o tânără doamnă» și nu un abuz asupra unui copil de 12 ani”, a spus biserica.
„Chiar dacă a avut loc cu mulți ani înainte de fondarea (bisericii) Gateway, regretăm că nu am avut informațiile pe care le avem acum”, se arată în declarație.
Ce spune victima
Acuzațiile au ieșit la iveală vineri pe blogul cu temă religioasă The Wartburg Watch.
Cindy Clemishire, victima lui Morris, a declarat sâmbătă într-un interviu pentru Dallas Morning News că l-a cunoscut pe Morris în 1981, când acesta era un predicator itinerant și a început să predice la biserica familiei sale din Oklahoma.
Ea a spus că Morris, soția și fiul său mic au devenit apropiați de familia ei.
Clemishire a mai spus că pastorul stătea la ea acasă în 1982 când a rugat-o să vină în camera lui. Bărbatul i-a spus să se întindă pe pat, apoi a început să o atingă în mod nepotrivit, a spus Clemishire, acum în vârstă de 54 de ani.
Ea a spus că abuzul a continuat timp de aproximativ următorii patru ani și jumătate.
Victima lui Morris a mai declarat pentru Christian Post că, deși l-a iertat pe pastor pentru abuzul sexual, nu crede că acesta ar fi trebuit să mai fie pastor.
Importanța bisericii lui Morris
Consiliul de administrație al bisericii Gateway a angajat o firmă de avocatură pentru a efectua o revizuire a rapoartelor de abuz din trecut, pentru a avea „o înțelegere completă a evenimentelor”.
Măsura a fost aplaudată de membrii comunității locale.
Nate Schatzline, un membru conservator al legislativului statal din Texas, a declarat că detaliile despre comportamentul abuziv din trecut al lui Morris sunt „profund tulburătoare și sunt inacceptabile pentru oricine, mai ales pentru un lider spiritual”.
Schatzline a adăugat că „în ciuda abuzurilor comise de un bărbat, eu încă mai cred că biserica locală este speranța lumii”.
Biserica Gateway, cu sediul în Southlake, o suburbie a orașului Dallas, a fost fondată de Morris în anul 2000, are mai multe locații în zonă și spune că peste 100.000 de persoane participă în fiecare weekend la slujbe.
Morris, pastorul fondator, a fost activ din punct de vedere politic. El s-a numărat printre cei care au făcut parte din consiliul consultativ evanghelic al fostului președinte Donald Trump. Biserica l-a găzduit pe Trump în campusul său din Dallas în 2020 pentru o discuție despre relațiile rasiale și economie.