Sari direct la conținut

Cine a depus oferte pentru contractul de 17,7 milioane de lei privind Tarnița – Lăpuștești / Competitori sunt o companie din Israel și o asociere românească

HotNews.ro
Proiectul Tarnita, Foto: Guvern
Proiectul Tarnita, Foto: Guvern

Licitația de 17,5 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate privind proiectul Tarnița-Lăpuștești a reușit să ajungă la faze depunerii de oferte, după numeroase amânări. Potrivit datelor de pe SEAP, au fost depuse oferte din partea unei companii din Israel, cu trei subcontractanți, și o asociere de firme românești, cu un subcontractant.

Reamintim că termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit de patru ori din ianaurie până acum. Motivul a fost lipsa ofertelor.

Înainte de această licitație a mai fost organizată una anul trecut, finalizându-se cu o anulare automată, în lipsa unor oferte financiare criptate.

Anul trecut, Sebastian Burduja, ministrul energiei, actual candidat la primăria Capitalei, declarase Tarnița – Lăpuștești proiectul său de suflet.

Licitația a fost organizată de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE SA, companie deținută de Ministerul Energiei.

Cine sunt ofertanții pentru Tarnița – Lăpuștești

Prima ofertă: Ofertant unic este BARAN ISRAEL LTD, parte a grupului israelian Baran, companie internațională care oferă soluții de inginerie.

Ofertantul s-a prezentat cu trei subcontractanți:

  • INTERTECHE CONSULTORES S.A, companie braziliană specializată în consultanță și proiecte de inginerie.
  • ENERGOBIT CONTROL SYSTEMS, companie românească din Cluj – Napoca, specializată în activitati de inginerie si consultanță tehnică, cu cifră de afaceri de 15 milioane de lei anul trecut
  • East European Business Center (E.E.B.C) SRL, firmă românească din Sibiu, specializată în activități științifice și tehnice, cu cifră de afaceri de 7,3 milioane lei anul trecut.

A doua ofertă a fost depusă de asocierea SMM Invest Co SRL (Leader), Hydro Proiect Invest, Hidrotim SA, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE – Icemenerg

  • SMM INVEST CO SRL, firmă din București, specializată în consultanță pentru afaceri și management, cu cifră de afaceri de 7,4 miloane lei anul trecut.
  • Hydro Proiect Invest, firmă din București, de inginerie și consultanță tehnică, cu cifră de afaceri de 3,1 miloane lei anul trecut.
  • HIDROTIM SA, firmă din Timișoara, de cercetare- dezvoltare și inginerie, cu cifră de afaceri de 5,8 milioane lei anul trecut.
  • Subcontractant este Eolhid Design SRL, firmă din București de inginerie și consultanță tehnică, cu cifră de afaceri de doar 32 mii lei anul trecut.

Istoria unei licitații care a atras foarte greu ofertanți

Prima licitație pentru studiul de fezabilitate privind proiectul Tarnița-Lăpuștești a fost anulată automat, în lipsa unor oferte financiare criptate, până la termenul limită de 27 decembrie 2023.

Licitația a fost reluată de urgență la mijlocul lunii ianuarie, termenul pentru depunerea ofertelor fiind 12 februarie 2024.

În condițiile în care nu au fost depuse oferte, termenul a fost prelungit până pe 13 martie.

A doua prelungire a fost până pe 30 aprilie.

La a treia prelungire a fost stabilit termenul de 30 mai.

Pentru a patra prelungire, care s-a lăsat cu cele două oferte, termenul a fost 17 iunie.

Contractul ar trebui atribuit în baza celui mai bun raport calitate – preț. În ceea ce privește criteriile, componenta financiară reprezintă 40%, numărul proiectelor similare – 30%, iar componenta tehnică – 40%.

Eșecuri succesive la Tarnița – Lăpuștești

„Proiectul de suflet” al ministrului energiei Sebastian Burduja, a suferit un eșec în decemebrie 2023, prin anularea licitației pentru un nou studiu de fezabilitate. Nimeni nu a fost tras la răspundere atunci.

La prima licitației au fost 15 companii interesate care au avut peste 70 de cereri de clarificări. Licitația a fost lansată de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE SA, companie deținută de Ministerul Energiei, condusă de o persoană care a avut și are atât de multe funcții la stat încât a fost nevoit să completeze peste 150 de declarații de avere și de interese, în 15 ani.

Ulterior, documentația nu a fost suficient îmbunătățită, potrivit surselor HotNews.ro.

Fosta companie de proiect Hidro Tarnița a fost dizolvată la începutul lunii iulie, anul trecut, pentru că nu a produs nimic în 10 ani de existență, în afară de sinercuri, nu putea fi finanțată în niciun fel și nu a fost găsit niciun investitor pentru construirea Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompaj de la Tarnița-Lăpuştești, potrivit unui răspuns către HotNews.ro al Societății de Administrare a Participațiilor în Energiei (SAPE)), în calitate de acționar majoritar.

Ministrul Sebastian Burduja l-a declarat prioritar și l-a făcut „proiectul de suflet” imediat după ce a fost desființată compania de proiect Hidro-Tarnița.

În 2015, și-ar fi manifestat interesul pentru proiect cinci companii chineze, iar trei dintre acestea au trecut de etapa de precalificare, însă orice discuție s-a blocat aici.

Proiectul a fost suspendat în 2016, însă a fost reluat în 2017 de guvernul de atunci și introdus în programele de guvernare care au urmat.

În 2020, fostul ministru al energiei Virgil Popescu a spus că proiectul va fi scos din strategia energetică deoarece nu se justifică economic. Însă, nici atunci nu a dispărut cu totul proiectul, deoarece un an mai târziu, patru companii coreene s-ar fi arătat interesate de investiție. Nici de data aceasta nu au avut vreun succes discuțiile.

INTERVIURILE HotNews.ro