Cele mai așteptate filme în 2022: Când apar The Batman, Thor: Love and Thunder, Top Gun: Maverick, Avatar 2, Fantastic Beasts, Doctor Strange, Jurassic World și altele
La fel ca anul trecut, 2022 se anunță absolut fabulos din punct de vedere al lansărilor cinematografice, urmând să ne aducă filme îndelung așteptate sau blockbustere ce continuă francize mai recente. Pe lista aparițiilor se numără Top Gun: Maverick, The Batman, Avatar 2, Fantastic Beasts 3, Doctor Strange, Jurassic World: Dominion, Thor: Love and Thunder, un nou film cu Hercule Poirot și multe altele.
Deși varianta Omicron a coronavirusului a determinat deja unele țări să-și închidă din nou cinematografele, să sperăm că valul de noi infecții pe care l-a provocat nu va fi unul foarte grav (deși în România mesajul autorităților pare a fi să ne pregătim pentru ce e mai rău) și ne vom putea bucura de filme așa cum se cuvine.
Sigur, mai avem și opțiunea platformelor de streaming și știm deja că, pe lângă Netflix, anul acesta vom avea cândva și HBO Max în România, nu doar varianta sa mai sărăcăcioasă, HBO Go.
Dar, ca să nu o mai lungesc prea mult cu introducerea, uite cele mai așteptate filme ce urmează să fie lansate în 2022 și data la care vor avea premiera în România:
Scream (14 ianuarie)
Regizat de Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett, echipa din spatele comediei horror Ready or Not, al cincilea titlu al francizei Scream va fi scris de James Vanderbilt, scenaristul aclamatului film Zodiac lansat în 2007. Povestea din „Scream 5” va avea loc la 25 de ani după crimele care au zguduit orășelul Woodsboro în primul film al francizei.
O parte din actorii care au jucat în filmul lansat în 1996 s-au întors pentru noul lungmetraj, printre aceștia numărându-se Neve Campbell, Courteney Cox și David Arquette. Aceștia vor completa o distribuție care include numeroase nume noi de la Hollywood, rolul principal urmând a fi jucat de tânăra cântăreață și actriță mexicană Melissa Barrera.
Să sperăm că noul Scream va avea umorul primelor două titluri ale francizei și nu se va lua prea în serios cum o fac zilele astea mult prea multe comedii filmate la Hollywood.
Moonfall (4 februarie)
După ce o forță misterioasă deviază orbita Lunii, punând-o pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, fosta astronaută devenită directoare a NASA Jo Fowler (Halle Berry) crede că a găsit cheia salvării omenirii însă doar de un astronaut din trecutul ei și un adept al teoriilor conspirației o cred. Cu doar 3 săptămâni la dispoziție până la impact cei trei eroi vor lansa o misiune în spațiu pentru a salva Pământul de la anihilare.
Moonfall este regizat de Roland Emmerich, cunoscut pentru lungmetrajele sale apocaliptice anterioare precum Independence Day și The Day After Tomorrow. În film vor juca și Patrick Wilson, John Bradley, și Michael Peña.
Jackass Forever (4 februarie)*
Există ceva aproape poetic în a-i vedea pe Johnny Knoxville, Steve-O și restul găștii trecute de prima tinerețe chinuindu-și în continuare trupurile pentru amuzamentul nostru. Maestrul ceremoniilor Jeff Tremaine va introduce mai mulți invitați în acest al patrulea film Jackass, printre ei urmând a se număra raperul Tyler, the Creator, comediantul Eric André și legendarul Shaq.
Echipei Jackass i se va alătura de asemenea pentru viitorul film primul său membru de sex feminin în persoana comediantei Rachel Wolfson care, în pofida glumelor despre umorul femeilor ce provoacă ocazional controverse în industrie, chiar e amuzantă.
Death on the Nile (11 februarie)
„Ucigașul este aici. Și va rămâne aici”. Hercule Poirot se întoarce pentru a rezolva un nou mister într-un film sequel pentru Murder on the Orient Express, faimosul detectiv urmând să investigheze uciderea unei tinere moștenitoare în timp ce se află în vacanță în Egipt. Echilibru între viața personală și cea profesională? Poirot cu siguranță n-a auzit de așa ceva.
Rolul său va fi jucat de actorul irlandez Kenneth Branagh într-o distribuție cu suspecți de prima mână: Tom Bateman, Annette Bening, Russell Brand, Gal Gadot și Letitia Wright, printre alții. Death on the Nile trebuia să fie lansat în urmă cu doi ani dar a fost amânat în mod repetat din cauza pandemiei.
Marry Me (11 februarie)
Îți amintești de comediile romantice, acele filme cu buget mediu în care de regulă jucau Julia Roberts, Sandra Bullock sau Meg Ryan pentru a te face să crezi că dragostea adevărată n-a murit de tot? Sigur că îți amintești de ele, ele n-au dispărut cu adevărat niciodată (am avut câteva lansate chiar de Crăciun), doar au devenit tot mai proaste de-a lungul anilor (sau am devenit noi mai bătrâni și cinici).
Marry Me va fi despre o vedetă pop mondială (jucată de Jennifer Lopez) care, după ce descoperă că partenerul ei muzical (Maluma) o înșeală, decide să se mărite cu un necunoscut umil (Owen Wilson) ca parte a unei manevre de imagine dar începe să se îndrăgostească de el. Știu, nu sună foarte original dar e totuși vorba de o comedie romantică.
The Batman (4 martie)
Deși nu-s tocmai sigur că aveam nevoie de un al treilea Batman în doar 10 ani după Christian Bale și Ben Affleck, cea mai nouă reimaginare a francizei va avea în spatele camerei un regizor interesant în persoana lui Matt Reeves (Cloverfield, War for the Planet of the Apes) și o distribuție stelară.
Actorul britanic Robert Pattinson a lăsat cu mult în urmă franciza Twilight care a generat atâtea glume pe 9GAG și va prelua acum mantia justițiarului, Zoe Kravitz o va juca pe Catwoman, Paul Dano pe Riddler în timp ce inconfundabilul Colin Farrell va interpreta rolul Pinguinului, o decizie față de care și Danny DeVito (emblematicul Pinguin din Batman Returns, pentru amnezici) și-a exprimat entuziasmul.
Oare e prea târziu ca și Jokerul lui Joaquin Phoenix să se alăture petrecerii?
Morbius (1 aprilie)
Viitorul film din Universul Cinematografic Marvel spune povestea biochimistului Michael Morbius care încearcă să găsească un tratament pentru o boală de sânge rară de care suferă însă ajunge să se infecteze cu o formă de vampirism de la lilieci.
Jared Leto va juca rolul principal în timp ce Michael Keaton va reveni în pielea lui Adrian Toomes/Vulture, rol pe care l-a interpretat și în filmul Spiderman: Homecoming din 2017. Morbius va introduce vampiri în Universul Marvel și, din ce putem vedea în trailer, va avea probabil un ton mai întunecat decât cel cu care sunt obișnuiți fanii filmelor cu supereroi.
The Northman (1 aprilie)
Lansarea oricărui film al regizorului american Robert Eggers e un eveniment ce nu trebuie ratat iar acesta, a cărei acțiune se va învârti în jurul unui prinț viking din secolul X (jucat de Alexander Skarsgard) care este forțat să răzbune moartea tatălui său (Ethan Hawke), nu face excepție.
The Northman se laudă la rândul său cu o distribuție de invidiat din care vor face parte Nicole Kidman, Anya Taylor-Joy, William Dafoe și Bjork (!) în rolul unei vrăjitoare sinistre.
Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore (8 aprilie)
Pentru mulți fani ai lumii vrăjitoriei din Harry Potter, filmele Fantastic Beats au reprezentat un mod minunat de a intra din nou într-un univers magic cu noi eroi, doar că de data aceasta sub forma unor adulți, nu copii. Și, spre deosebire de filmele Harry Potter, cele Fantastic Beasts nu au cărți care să ofere indicii cu privire la ce ne-am putea aștepta, deci sunt complet noi și necunoscute.
Acesta va fi primul film Fantastic Beasts în care actorul danez Mads Mikkelsen va prelua rolul lui Grindelwald de la Johnny Depp după ce Warner Bros. i-a cerut acestuia să renunțe la el din cauza acuzațiilor de abuz domestic. Va fi interesat de văzut cum va fi explicată schimbarea în film dar, dată fiind lumea în care are loc povestea, ea ar putea fi pusă pe seama unei poțiuni, deghizări magice sau a unui accident.
The Lost City (15 aprilie)
Autoarea de succes dar solitară Loretta Sage (Sandra Bullock) și-a petrecut cariera scriind despre locuri exotice în romanele sale romantice de aventură pe coperta căruia apare mereu modelul Alan (Channing Tatum) care și-a dedicat viața întrupării unui personaj eroic.
În timp ce se afla alături de Alan într-un turneu de promovare a unei noi cărți, Loretta este răpită de un miliardar excentric (Daniel Radcliffe) care speră că îl poate ajuta să găsească un oraș antic pierdut care conține o comoară fabuloasă descrisă în ultimul roman al scriitoarei. Un fel de Indiana Jones combinat cu o comedie romantică, rămâne de văzut cum va funcționa.
Disappointment Blvd. (22 aprilie)*
Regizorul american Ari Aster (Hereditary, Midsommar) a descris viitorul său lungmetraj drept o „comedie-coșmar” și a sugerat că ar putea dura 4 ore. Puține alte lucruri sunt știute despre filmul horror (nu avem deocamdată nici trailer pentru el) în afară de faptul că acesta va fi „portretul intim al unuia dintre cei mai de succes antreprenori din toate timpurile”.
Ah, iar acel antreprenor misterios va fi jucat de nimeni altul decât Joaquin Phoenix, că tot am menționat de el mai devreme. Deși nu e nimic sigur, fabrica de zvonuri afirmă că și Meryl Streep a fost cooptată distribuției. Dat fiind însă faptul că e un film regizat de Aster, pare destul de sigur că cel puțin unul din personaje își va pierde capul, la propriu.
The Unbearable Weight of Massive Talent (22 aprilie)*
E practic cel mai Nic Cage lucru care s-a întâmplat vreodată așa că nu e de mirare că internetul a luat-o razna când Nic Cage a anunțat că îl va juca pe Nic Cage într-un film de acțiune-comedie numit The Unbearable Weight Of Massive Talent („Povara de nesuportat a talentului masiv”) deși descrierea oficială a filmului arată că personajul ficțional se va numi „NicK” Cage pentru a evita orice confuzii cu Nic Cage din viața reală.
Ah, și să nu cumva să-i spuneți lui Nicolas Cage actor, că nu-i place, preferând în schimb termenul de „thespian”, o referință la vechii cetăți elene Thespiae, de unde provine primul actor numit Thespis. „Cu riscul de a suna pretențios”, după cum a zis-o chiar el.
Doctor Strange in the Multiverse of Madness (6 mai)
Încă un film Marvel (al câtelea, că le-am și pierdut șirul în ultimii ani?) însă acesta ni-l va readuce în rolul de regizor pe Sam Raimi (trilogia Spiderman din anii 2000) după aproape 10 ani în care a cochetat exclusiv cu serialele și rolul de producător, excepție făcând doar un scurtmetraj lansat în 2017 și care pare urcat pe Youtube de un pirat rus.
Doctor Strange (Benedict Cumberbatch) va face echipă în noul film cu Scarlet Witch (Elizabeth Olsen) pentru a-l confrunta pe Karl Mordo, un fost mentor devenit dușman de moarte. Rolul lui Mordo va fi interpretat de actorul britanic Chiwetel Ejiofor, nominalizat în 2014 la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea sa din filmul 12 Years a Slave.
Top Gun: Maverick (27 mai)
Sunt 36 de ani un interval de timp record între lansarea unui film și a sequel-ului său? Fără a sta să verificăm prin arhivele de la Hollywood putem doar spera că „Top Gun 2” a meritat așteptarea.
Tom Cruise se întoarce în rolul periculosului pilot Maverick, acestuia urmând să i se alăture Miles Teller care îl va juca pe fiul lui Goose, Jennifer Connelly ca noua atracție romantică a lui Cruise și Jon Hamm și Glen Powell în rolurile unor „armăsari” în uniformă.
Însă cea mai emoționantă întoarcere va fi cu siguranță cea a lui Val Kilmer care și-a pierdut aproape complet vocea în urma unei traheotomii la care a fost supus după ce a fost diagnosticat cu cancer esofagian în 2015.
Jurassic World: Dominion (10 iunie)
Acțiunea celui de-al șaselea titlu din franciza Jurassic Park va avea loc la 4 ani după povestea din Fallen Kingdom, suficient timp pentru dinozauri să găsească o cale de a se răspândi în jurul globului. Colin Trevorrow, producătorul executiv al Dominion care a regizat Jurassic Worlddin 2015, spune că celelalte filme Jurassic Park „au în mare parte aceeași poveste”.
„Dar Dominion are loc în jurul întregii lumi, în medii diferite: sălbăticie, peisaj urban, deșert, zăpadă. Este interesant să vedem aceste creaturi navigând prin medii pentru care nu au fost adaptate să supraviețuiască. Ele au crescut într-un parc tematic și acum sunt acolo!”, susține producătorul, încercând să-și vândă marfa.
Cert este că la începutul filmului îi vom revedea pe Owen Grady (jucat de Chris Pratt) și Claire Dearing (Bryce Dallas Howard) încă încercând să salveze marile bestii, pe primul urmând să-l regăsim în zona munților Sierra Nevada, nu departe de locul din care dinozaurii au scăpat în ultimul film.
Thor: Love and Thunder (8 iulie)
Ah, ce ziceam de prea multe filme Marvel? Asta bineînțeles că nu se aplică niciunui lungmetraj regizat de Taika Waititi al cărui Thor: Ragnarok nu este doar unul din cele mai bune filme din Universul Cinematografic Marvel dar și unul din cele mai bune filme cu supereroi din toate timpurile.
Al patrulea titlu din franciza Thor îi va vedea pe zeul scandinav jucat de Chris Hemsworth și războinica din Asgard interpretată de Tessa Thompson făcând echipă cu Gardienii Galaxiei ai lui Chris Pratt pentru a-l confrunta pe Gorr Măcelarul Zeilor, un antagonist feroce jucat de marele Christian Bale.
Nope (22 iulie)*
Foarte puține informații au fost dezvăluite despre Nope, viitorul film horror regizat de Jordan Peele. Ceea ce mulți suspectează însă pe baza afișului său, singura imagine pe care o avem legată de film, este că el va avea de-a face în vreun fel cu extratereștri, dat fiind acel nor dubios pe care îl vedem plutind deasupra unui orășel situat între munți.
Ah, și tot din afiș aflăm că Peele se va reuni Daniel Kaluuya cu care a lucrat și pentru Get Out și care e indiscutabil unul dintre cei mai buni actori ai generației sale. Lor li se vor alătura Keke Palmer, Steven Yeun și Barbie Ferreira (din serialul HBO Euphoria).
Jordan Peele (Get Out, Us) revealed the title for his third film: Nope.
Little is known about this horror thriller beyond it starring Daniel Kaluuya, Keke Palmer, and Steven Yeun, and its July 22, 2022 release date. But you could have just gotten all of that from the poster. pic.twitter.com/7z2rWnr6sm
— IGN (@IGN) July 22, 2021
Black Adam (29 iulie)
Când una dintre cele mai mari vedete din lumea cinematografiei își face debutul într-un rol de supererou (chit că pare mai degrabă un antierou), nu e un lucru de trecut cu vederea, mai ales când acea vedetă este Dwayne „The Rock” Johnson și joacă practică rolul pentru care s-a născut.
Nu cred că ar merita comentat mai mult, trailerul e destul de sugestiv, însă nu te lăsa păcălit, filmul nu va fi unul animat:
Mission: Impossible 7 (30 septembrie)
Al șaptelea titlu al francizei Mission Impossible îl va vedea pe Ethan Hunt (Tom Cruise) alergând, sărind și călătorind prin Italia, Norvegia și Alpii Evețieni, acestuia urmând să i se alăture din nou Luther (Ving Rhames), Benji (Simon Pegg), Ilsa (Rebecca Ferguson, fantastic), și Alanna (Vanessa Kirby) în timp ce Hayley Atwell va juca o nouă spioană misterioasă. Esai Morales va fi antagonistul.
Nu știu ce aș mai putea spune despre un film ajuns la capitolul numărul 7 în afară că vom vedea mai multe când vom avea și un prim trailer pentru el.
Spider-Man: Across the Spider-Verse Part One (7 octombrie)
Spuneam mai devreme că Thor: Ragnarok este unul dintre cele mai bune filme cu supereroi din toate timpurile. Un alt film de pe listă este Spider-Man: Into the Spider-Verse, un lungmetraj animat din 2018 în care Omul Păianjen al lui Miles Morales recrutează un număr de alți eroi cu puteri asemănătoare din alte dimensiuni (ca de exemplu, Spider-Man Noir al lui Nicolas Cage sau Spider-Ham al lui John Mulaney) pentru a se lupta cu Kingpin.
Acest film sequel se va învârti în jurul relației lui Spider-Man cu Gwen Stacy/Spider-Woman și în care va apărea și o altă Femeie Păianjen din alt univers.
Canterbury Glass (4 noiembrie)*
În loc să vedem un film în care Adam McKay face tot ce poate pentru a imita stilul lui David O. Russell, 2022 ne va aduce din nou un film al lui Russell, primul după o pauză de 7 ani.
Deocamdată știm doar că acesta va fi un film de epocă despre un medic și un avocat care „formează un parteneriat improbabil” și că, pe lângă Russell la timonă, lungmetrajul va avea parte de unele din cele mai mari nume de la Hollywood: Christian Bale, Margot Robbie, John David Washington, Rami Malek, Robert De Niro, Mike Myers, Michael Shannon, Chris Rock, Anya Taylor-Joy, și… Taylor Swift.
Black Panther: Wakanda Forever (11 noiembrie)
Ca urmare a morții tragice a actorului Chadwick Boseman care a pierdut lupta cu cancerul la sfârșitul lui 2020, Marvel a decis să nu acorde rolul lui T’Challa/Pantera Neagră unui alt actor. În schimb, producătorii au hotărât ca personajul Shuri, sora mai mică a lui T’Challa jucată de Letitia Wright în primul film Black Panther, să primească o importanță mai mare în lungmetrajul sequel.
Din păcate Wright le-a dat bătăi de cap celor de la Marvel din cauza unor poziții controversate legate de vaccinarea anti-Covid pe care aparent le-a dus și pe platoul de filmare. În plus, ea a suferit o accidentare în timpul filmărilor care a dus la amânarea lor pe termen nedefinit așa că nu e tocmai sigur dacă Wakanda Forever va fi lansat în 2022 sau va fi amânat pentru anul viitor.
FOTO: Marvel Studios
Avatar 2 (16 decembrie)
La 13 ani după megasuccesul comercial înregistrat de Avatar, regizorul James Cameron vine în sfârșit cu un sequel mult așteptat (ah, și deja a anunțat că va produce Avatar 3, 4 și 5 de-a lungul următorilor câțiva ani).
Rămânând însă la filmul ce urmează să fie lansat în 2022, Avatar 2 îi va urmări pe Jake (Sam Worthington) și Neytiri (Zoe Saldana) în timp ce își cresc copiii și, presupunem că, se vor confrunta cu noi „gorile” ale corporațiilor malefice ce vor să distrugă planeta.
După cum era de așteptat, distribuția vine cu nume mari de la Hollywood, printre actorii care vor juca în film numărându-se Vin Diesel, Kate Winslet, Edie Falco, Michelle Yeoh sau Jemaine Clement în timp ce Sigourney Weaver și Stephen Lang se vor întoarce în roluri diferite.
.@JimCameron recently sat down with @EW and shared a few exclusive photos from the #AvatarSequels. Check out the photos \uD83D\uDE0D and read James Cameron’s interview here:https://t.co/zdhrBvUKG5 pic.twitter.com/NyaNjWxPoY
— Avatar (@officialavatar) December 14, 2021
Babylon (nu apare în România în 2022)
M-am gândit să menționez asta fiindcă poate ai văzut informația pe alte site-uri de la noi. Data oficială de lansare în România a Babylon, un film despre doi actori legendari de la Hollywood din perioada tranziției de la filmele mute la cele cu sonor, este 6 ianuarie 2023. El va fi lansat mai târziu la noi în țară decât data premierei la nivel internațional, fixată pe data de 25 decembrie a acestui an.
Celelalte filme cu potențial ce vor fi lansate în 2022
Există mai multe filme foarte interesante ale unora dintre cei mai buni regizori de la Hollywood ce urmează să apară anul acesta dar care deocamdată nu au o dată de lansare oficială. Uite câteva dintre ele, pe scurt:
- Asteroid City, viitoarea dramă romantică a aclamatului regizor Wes Anderson în care vor juca Tom Hanks, Scarlett Johansson, Margot Robbie, Bill Murray, și Tilda Swinton;
- Three Thousand Years of Longing, primul film al producătorului și regizorului George Miller după Mad Max: Fury Road, acesta va spune povestea unui djinn care îi acordă unui cercetător 3 dorințe în schimbul libertății sale, declanșând o serie de consecințe neprevăzute; cu Idris Elba și Tilda Swinton în rolurile principale;
- The Killer, adaptarea de către David Fincher a unui roman grafic despre un asasin (jucat de Michael Fassbender) care începe să cedeze psihic în timp ce clienții încă îi solicită serviciile;
- Pinocchio, un film animat regizat de Guillermo del Toro care se va lăuda cu talente precum Ewan McGregor, Tilda Swinton (chiar pare unul dintre cele mai în vogă nume de la Hollywood), Christoph Waltz, și Cate Blanchett;
- The Killers of the Flower Moon, lungmetrajul lui Martin Scorsese despre o anchetă a FBI-ului ce vizează uciderea misterioasă a membrilor tribului Osage în anii 1920, cu Leonardo DiCaprio, Jesse Plemons, și Robert De Niro;
- Armageddon Time, un film al regizorului James Gray despre copilăria sa în cartierul Queens din New York în care vor juca Anne Hathaway, Anthony Hopkins, și Jeremy Strong;
- Crimes of the Future, un nou film sci-fi horror al lui David Cronenberg care va explora tema transumanismului și care îi va avea în rolurile principale pe Kristen Stewart, Lea Seydoux, și nimeni altul decât Viggo Mortensen;
- și ultimul dar cu siguranță nu cel din urmă, Knives Out 2 în care Daniel Craig va reveni în rolul detectivului Benoit Blanc și în care vor mai juca Edward Norton, Janelle Monae, Dave Bautista, Kathryn Hahn, Ethan Hawke, Kate Hudson, și Leslie Odom Jr.
N.r.: Titlurile marcate cu asterix (*) în dreptul lor nu au încă data de lansare oficială confirmată pentru cinematografele din România, dar va fi probabil cândva în jurul premierei pe plan internațional.
Surse: The Daily Beast, TIME, Game Rant.